Gripa face încă trei victime

Trei noi decese provocate de gripă au fost confirmate de către medici, fiind vorba despre doi bărbaţi şi o femeie din judeţele Bihor, Călăraşi şi Iaşi. Potrivit specialiştilor, numărul total al deceselor a ajuns la 22.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat, luni, că au fost înregistrate încă trei decese provocate de gripă.

Este vorba despe un bărbat în vârstă de 67 de ani din judeţul Bihor, confirmat cu virus gripal tip A, având condiţii medicale preexistente şi care nu a fost vaccinat antigripal.

De asemenea, s-a confirmat decesul în cazul unei femei în vârstă de 65 de ani din judeţul Călăraşi, confirmată cu virus gripal tip B. De asemenea, femeia nu a fost vaccinată şi suferea de boli cronice.

În plus, a mai fost confirmat virus gripal de tip A la un bărbat de 48 de ani din judeţul Iaşi. Nici acesta nu a fost vaccinat.

Potrivit CNSCBT, numărul total al deceselor provocate de gripă a ajuns la 22 în sezonul 2017 – 2018.

Luni dimineaţă, medicii din Arad au anunţat că o femeie de 63 de ani a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad în urma complicaţiilor cauzate de gripa sezonieră (de tip B).
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile precizează că în săptămâna 29 ianuarie – 4 februarie la nivel naţional s-au înregistrat 543 de cazuri de gripă, comparativ cu 252 de cazuri înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă, IACRS şi pneumonii) a fost de 108.240, cu 12,3% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămâna a anului 2017 (96.424) şi cu 23,7% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (87492).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.