Regiune a creierului responsabilă de schizofrenie

Creierul are o regiune care este responsabilă de instalarea schizofreniei şi a maladiei Alzheimer, potrivit unor cercetători britanici care au identificat zona cerebrală folosind tehnici de imagistică medicală.

Regiunea cerebrală în cauză se dezvoltă în perioada târzie a adolescenţei şi este printre primele care se deteriorează în timpul procesului de îmbătrânire. În prezent, medicii au dificultăţi în a prezice care persoane vor suferi de schizofrenie şi care vor suferi de Alzheimer, informează bbc.com.

Potrivit rezultatelor studiului publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, există indicii privind posibilitatea diagnosticării timpurii a acestor maladii. Totuşi, experţii spun că „este nevoie de multe cercetări pentru a vedea cum pot fi utile aceste descoperiri în clinici”.

Echipa de cercetători de la Medical Research Council a efectuat studiul folosind imagistica prin rezonanţă magnetică asupra a 484 de voluntari sănătoşi, cu vârsta cuprinsă între 8 şi 85 de ani.

Savanţii au vrut să vadă cum se modifică creierul, în mod natural, pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă. Datele obţinute au arătat existenţa unui model comun: părţile creierului care se dezvoltă ultimele sunt primele care arată semne de degradare cauzată de îmbătrânire.

Aceste regiuni cerebrale – o reţea de neuroni sau materie cenuşie – lucrează cu informaţii foarte importante, „prioritare”, furnizate de diferitele simţuri ale organismului, cum sunt văzul şi auzul. Cercetătorii au analizat datele obţinute de la pacienţi bolnavi de Alzheimer şi alţii bolnavi de schizofrenie şi au descoperit că în ambele cazuri sunt afectate aceleaşi regiuni din creier.

Rezultatele studiului vin să susţină ceea ce alţi experţi au presupus de mai mult timp. Deşi sunt două boli diferite, Alzheimer şi schizofrenia sunt legate una de alta. „În trecut, medicii denumeau schizofrenia «demenţă prematură», dar până acum nu am avut nicio dovadă clară că aceeaşi regiune din creier ar fi asociată cu două boli atât de diferite. Acest studiu amplu şi detaliat oferă veriga lipsă importantă între dezvoltare, îmbătrânire şi procesele legate de maladii care au loc în creier”, a declarat profesorul Hugh Perry.

„Cercetarea pune în discuţie probleme precum posibilii factori genetici şi de mediu care pot apărea în prima parte a vieţii şi care apoi pot avea consecinţe pe durata restului vieţii. Cu cât vom afla mai multe despre aceste maladii foarte dificile, cu atât vom fi mai aproape de a-i ajuta pe pacienţi şi pe familiile acestora”, a mai spus acesta. „Schizofrenia poate fi devastatoare, dar, în prezent, este foarte dificilă prezicerea cu acurateţe a pronosticurilor pozitive şi a celor negative în cazul pacienţilor. Acest studiu ne aduce mai aproape de a face o predicţie corectă, oferind astfel şansa, în viitor, a dezvoltării unor tratamente mai bune”, a declarat Michael Bloomfield, de la University College din Londra.

Savanţii speră să poată descoperi modul în care pot să prevină daunele cerebrale, cu ajutorul acestui studiu şi al celor care vor urma pe această temă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.