Maria Grapini, un nou demers în cauza internațională Camelia Smicală!
Preluarea noului mandat în Parlamentul European presupune pentru europarlamentarul Maria Grapini, așa cum a declarat în repetate rânduri, și continuarea pașilor oficiali, cât se poate de insistenți, în cazul medicului român, Camelia Smicală, caz devenit de anvergură internațională.
Recent, Maria Grapini i-a scris colegei sale finlandeze din PE, Miapetra Kumpula-Natri, solicitându-i implicare și sprijin.
“Vă scriu cu referire la cazul doamnei doctor Camelia Smicală despre care am vorbit de mai multe ori în Plenul Parlamentului European.
După cum știm în Finlanda există legi în care dau dreptul copiilor să se prezinte în instanță. Cazul doctoritei Camelia Smicală este deja bine cunoscut în lume, si nu numai în Europa. De trei ani, mama Camelia Smicală încearcă să își reîntregească familia și să aibă din nou copiii alături de ea, care au fost instituționalizați în mod abuziv, deși tot legea finlandeză spune că pot fi luați minorii din familie , doar daca exista un pericol de violență asupra acestora, situatie care nu a existat niciodata in aceasta familie.”, a scris Maria Grapini.
Europarlamentarul român continuă, prezentându-i celui finlandez întreaga situație care a îngrozit o lume întreagă.
“Minorii au dreptul, de la 12 ani, să se prezinte în instanță, însa copiii doamnei doctor Smicală, Mihai și Maria nu au fost si nici nu sunt lăsati să vină în instanță.
Mama, având cetățenie română, dorește să se repatrieze în țara sa de origine , România, alături de copiii săi. Fiul doamnei Smicală, Mihai, a fost trimis de catre autoritatile finlandeze, cu forta, impotriva vointei sale în Estonia, sub pretextul unei excursii peste hotare. Mai mult decat atât, copilul a fost amenintat că dacă nu merge în această așa-zisa excursie va fi băgat în celula de criză. Acest copil a cerut de nenumărate ori să meargă la bunici în România, însă a fost refuzat și, mai mult, a fost trimis într-o altă țară și-anume în Estonia”, mai scrie europarlamentarul român, Maria Grapini.
În final, Maria Grapini îi solicită colegei sale din Parlamentul European să intervină în acest caz, în vederea evitării încălcării drepturilor copiilor medicului Camelia Smicală, cerându-i soluții concrete.
Maria Grapini i-a transmis eurodeputatului finlandez și un document din partea avocatului Cameliei Smicală privind această speță.