Dan Barna, vacanță de cinci stele în Aruba
Dan Barna, şeful USR şi fost candidat la preşedinţia României, a avut parte de o vacanță de cinci stele în Aruba, alături de familie. Politicianul a ales cel mai tare complex al stațiunii, Renaissance Aruba, unde o camera costă aproximativ 450 de dolari pe noapte.
Dan Barna și familia au petrecut o vacanţă de vis pe insula privată a hotelului, la malul oceanului, printre păsările flamingo, scrie Cancan. Partenera de viață a politicianului, Olguța Dana Totolici, este Head of Reward & Respect Labour Litigation Department la una din cele mai valoroase companii petroliere din România, OMV Petrom.
Aruba este o insulă și un teritoriu dependent făcând parte din Regatul Țărilor de Jos în America centrală caraibeană. Situată în Marea Caraibelor, puțin la nord de peninsula Paraguana, Aruba este o insulă de mică altitudine și aridă.
Renaissance Aruba, complexul din orașul Oranjestad, oferă plaje şi o insulă privată de 16 hectare, precum și cazare atât pentru adulţi, cât şi pentru familii. Pune la dispoziție un centru spa cu servicii complete, un cazinou şi diverse restaurante rafinate.