Kievul şi separatiştii proruşi au semnat un acord de armistiţiu
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a ordonat armatei să înceteze ostilităţile în estul ţării vineri, începând de la ora 15.00 GMT (18.00, ora României), după semnarea la Minsk cu rebelii a unui „protocol preliminar” pentru încetarea focului, relatează AFP.
„Ordon şefului Statului Major al forţelor armate să înceteze ostilităţile începând de la ora (locală) 18.00, pe 5 septembrie”, a anunţat preşedintele, citat de serviciul său de presă.
El a anunţat anterior, pe contul de Twitter, că Ucraina a semnat, în capitala belarusă, un „protocol preliminar” cu rebelii proruşi. Reprezentanţi ai Guvernului ucrainean şi rebelilor proruşi care s-au întâlnit la Minsk au semnat vineri un protocol preliminar pentru încetarea focului în estul Ucrainei, anunţă preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, relatează BBC. Concomitent, Occidentul lucrează în vederea înăspririi sancţiunilor impuse Rusiei.
Occidentul acuză Rusia că trimite armament şi trupe pentru a-i susţine pe insurgenţi în estul Ucrainei, însă Moscova dezminte aceste acuzaţii.
La negocierile de la Minsk, capitala Belarusului, iau parte fostul preşedinte ucrainean Leonid Kravciuc, ambasadorul rus în Ucraina Mihail Zurabov şi liderii „republicilor populare” de la Doneţk şi Lugansk.
Reuniunea are loc după ce preşedintele rus Vladimir Putin a propus miercuri un plan de pace în şapte puncte. Planul include încetarea „operaţiunilor ofensive active” atât de către armata ucraineană, cât şi de către rebelii proruşi, monitorizarea intern