Comitetul științific al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticită, despre personalitatea inegalabila a prof.univ.dr. Ovidiu Băjenaru
Motto: “Toți suntem nemuritori, dar trebuie să murim întâi” – Mircea Eliade
Infinitul cuvintelor și al metaforelor reprezintă prea puțin pentru a exprima durerea pierderii celui ce a fost profesorul, neurologul, medicul, mentorul și prietenul devotat, Ovidiu Alexandru Băjenaru. Personalitatea sa inegalabilă va dăinui veșnic în medicina și neurologia modernă, iar pentru vasta sa operă științifică pe care , cu noblețe, ne-o lasă moștenire, nu putem decât să-i mulțumim. Cercetător științific de înaltă ținută internațională, Prof.Univ.Dr. Ovidiu Alexandru Băjenaru a fost inițiatorul a numeroase proiecte de cercetare științifică medicală, multe dintre acestea derulându-se și în cadrul Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității, proiecte prin care a reușit să promoveze la nivel mondial neurologia și medicina românească. Nouă, celor ce ne-a fost oferit darul de a-l cunoaște și de a-l avea alături, ne rămâne obligația de a-i duce mai departe munca și de a încerca să deschidem noi porți în cercetarea științifică medicală. Într-un infinit Laudatio și-n semn de speranță vom duce prin muncă și rugăciune mereu o parte a spiritului nostru către liniștea eternă a celui ce a fost Prof.Univ.Dr. Ovidiu Alexandru Băjenaru.
Comitetul științific al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității
Institutul RoNeuro din Cluj Napoca
Prof.Univ.Dr. Dafin Mureșanu