Justiția rusă nu acceptă opozanți ai lui Putin. Navalnîi (și) otrăvit… și cu conturile blocate

Conturile bancare ale lui Aleksei Navalnîi sunt blocate, iar apartamentul său din Moscova este pus sub sechestru, a declarat Kira Yarmysh, purtătorul de cuvânt al opozantului rus, potrivit BBC. „Au confiscat bunurile și apartamentul unei persoane aflate în comă”, a spus aceasta.

Activele liderului opoziţiei ruse au fost blocate pe 27 august, în cadrul unei proceduri judiciare lansate de către un apropiat al Kremlinului. O instanţă judiciară rusă a decis în octombrie 2019 că Aleksei Navalnîi şi asociaţii săi trebuie să achite daune în valoare de 1,4 milioane de dolari într-un proces de calomnie. Decizia de blocare a activelor a fost luată în timp ce Aleksei Navalnîi era internat în Germania, după ce a fost otrăvit în Rusia.

Navalnîi a realizat un material video în care punea sub semnul întrebării calitatea produselor companiei lui Evgheni Prigojin, cunoscut drept „bucătarul lui Putin”, după ce un focar de toxiinfecție alimentară a izbucnit în școlile din Moscova, în 2018. Dar în octombrie 2019, o instanță i-a ordonat lui Navalnîi să șteargă videoclipul și să plătească 88 de milioane de ruble drept despăgubire pentru calomnie, motivând că a cauzat daune morale companiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.