Nicușor Dan, vești bune pentru bucureșteni: Părinții își pot duce copiii în această vacanță în 5 centre afterschool din Capitală!

Primăria Capitalei vine cu soluții pentru părinții din București, cu copii sub 12 ani, care au dificultăți în a găsi supraveghere pentru cei mici în  luna de vacanță din aprilie. Nicușor Dan a declarat vineri, la Digi24, că decizia a fost luată pentru a veni în sprijinul acestora. Edilul a explicat că aproximativ 1.200 de copii vor putea beneficia de această activitate care va fi pe principiul „primul venit, primul servit”.

Timp de două săptămâni, între 12 și 23 aprilie 2021, perioadă de vacanță suplimentară față de vacanța școlară inițială, primăria va pune la dispoziție 5 locații, unde vor putea fi supravegheați în total circa 1.200 de copii.

„Sunt cinci locații, pentru 1.200 de copii. Vor fi centre afterschool. Nu vom face școală. Vor fi primiți copii până în 12 ani. Știm că sunt 200.000 de copii la nivelul Capitalei, dar ne vom adresa copiilor mici. Cei de peste 12 ani se descurcă mai ușor singuri acasă. Copiii vor fi acceptați după principiul primul venit, primul servit”, a declarat Nicușor Dan, la Digi24.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a precizat și că decizia a fost luată în urma unei petiții care a fost semnată de mai mulți părinți. Întrebat cum va verifica dacă părinții se încadrează în criteriile stabilite, Nicușor Dan a explicat că va exista un mini-regulament și că cel mai probabil, în opinia sa, părinții care-și vor aduce copii în aceste centre o vor face completând o declarație pe propria răspundere.

Locațiile anunțate de primarul Capitalei  sunt: Muzeul Copiilor (situat în sectorul 3, pe Bulevardul Decebal), hub-ul educațional Proedus de la AFI Cotroceni (la limita dintre sectoarele 5 și 6), Opera Comică pentru Copii (pe Calea Giulești, în sectorul 6), Sala Palatului (sectorul 1, un spațiu adiacent) și sediul Corului Național de Cameră Madrigal (în sectorul 4).

Copiii vor beneficia de supraveghere din partea personalului specializat în lucrul cu ei, dar și de activități educaționale – jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciții de dezvoltare personală. Se vor respecta riguros măsurile de protecție anti-COVID-19, copiii urmând să poarte mască și fiind împărțiți în grupe mici, cu asigurarea distanțării necesare între ei, anunță edilul.

Această soluție e deschisă copiilor cu ambii părinți la serviciu în această perioadă, adică cei care nu sunt în telemuncă, precum și copiilor din familii monoparentale, ai căror părinți sunt și ei la serviciu.

Informații suplimentare despre program vor fi postate în zilele următoare pe site-urile PMB, Proedus și Operei Comice pentru Copii, a mai precizat edilul Capitalei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.