Liderii PSD caută soluții pentru majorarea pensiilor. Marius Budăi: Trebuie ales momentul potrivit pentru a discuta cu CE despre modificarea PNRR!
Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat, miercuri, în direct la România TV, că a fost format un grup de lucru în cadrul coaliţiei pentru a renegocia PNRR-ul României în aşa fel încât să fie schimbat procentul de 9,4% din PIB alocat pensiilor care împiedică creşterea veniturilor pensionarilor.
Marius Budăi a explicat că guvernanţii sunt „determinaţi” să găsească soluţii pentru a le face viaţa mai bună pensionarilor. Ministrul Muncii a vorbit în direct la România TV despre motivele pentru care este nevoie de renegocierea PNRR.
„Există o asumare în acel PNRR. Este unul dintre motivele pentru care atunci când am ajuns la guvernare, am realizat această analiză. Am informat în interiorul PSD şi apoi am discutat în coaliţie.
Am informat despre aceste aspecte şi lucrăm în acest moment să implementăm PNRR. Nu vrem să punem în pericol implementarea PNRR pentru România”, a declarat Marius Budăi, în direct la Romania TV.
Întrebat dacă actuala formă a PNRR pune în pericol creşterea pensiilor, ministrul Muncii a spus că trebuie ales momentul potrivit pentru a discuta cu Comisia Europeană despre modificarea Planului.
„Va trebui să alegem momentul potrivit să discutăm în coaliţie. Avem grup de lucru format de aseară în coaliţie să discutăm şi să alegem momentul potrivit când se poate şi în discuţiile cu Comisia Europeană să facem acest lucru”, a explicat Marius Budăi.
Întrebat dacă coaliţia de guvernare îşi va asuma răspunderea în Parlament asupra proiectului de lege privind majorarea vârstei de pensionare la 70 de ani, Budăi a spus că social-democraţii nu sunt de acord cu această iniţiativă.
„PSD nu este de acord. În coaliţie şi în Guvern nu a fost această discuţie de asumare a acestui aspect în Parlament.
Punctul de vedere al PSD e clar că nu vom susţine aşa ceva. În coaliţie şi în Guvern nici nu a fost această discuţie şi această intenţie”, a conchis Marius Budăi.