Primarul general, Nicușor Dan, decis să extindă sistemul de semaforizare inteligentă în Capitală!

Primarul general, Nicușor Dan, a transmis astăzi către SEAP documentația pentru achiziția Studiului de Fezabilitate privind extinderea sistemului de semaforizare inteligentă în Capitală.
După validarea acesteia de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice, procedura de achiziție va fi deschisă pentru depunerea ofertelor, a mai spus Nicușor Dan.
Potrivit caietului de sarcini, modernizarea și extinderea sistemului de semaforizare inteligentă din București se va face în patru etape distincte.
„În primă etapă, vor fi modernizate și, după caz, reconfigurate, 85 de intersecții aferente unui număr de 5 radiale care asigură legătura dintre ieșirile importante din oraș cu zona centrală: Şoseaua Colentina, Şoseaua Alexandriei, Bd. Iuliu Maniu, Şoseaua Bucureşti – Târgovişte, Șoseaua Berceni.
Etapa a doua prevede creșterea capacității centrului de trafic actual, inclusiv prin dotarea lui tehnologică (servere, soft-uri), pentru un management al traficului mai eficient în intersecțiile deja integrate în sistemul centralizat, dar și extinderea acestuia la alte intersecții din București.
Etapele 3 și 4 presupun includerea în sistemul centralizat de trafic a tuturor intersecțiilor din Capitală, respectiv extinderea semaforizării inteligente la nivelul întregului oraș.
Valoarea estimată pentru achiziția studiului de fezabilitate este de aproximativ 3,4 milioane lei fără TVA. În ceea ce privește sursa de finanțare, am depus, în parteneriat cu primăriile de sector, cerere de finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru elaborarea studiului de fezabilitate și implementarea proiectului”, a precizat, pe pagina de Facebook, Nicușor Dan.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.