Conduce nave de gaz în ape pline de pirați și e campion la yachting!
Ionuț Surugiu navighează în cele mai periculoase zone și face lunar antrenamente contra bandiților de pe ape.
În urmă cu 25 de ani, când s-a apucat de yachting, lui Ionuț Surugiu nici nu-i trecea prin cap că acest sport îi va marca destinul. Acum conduce vapoare de 300 m lungime pe mările și oceanele lumii și se antrenează lunar să lupte cu pirații.
Multiplu campion național la yachting, Ionuț nu ar fi ajuns niciodată la un pas să fie comandant de navă dacă nu ar fi fost antrenorul lui.
”Când am ieșit prima dată campion național a fost o surpriză, nu se aștepta nimeni și antrenorul m-a felicitat: <<Felicitări, domn comandant>>. Nu știam la 11 ani jumate ce înseamnă să fii comandant de navă, nu aveam pe nimeni în familie, prieteni, nimic. Și am întrebat ce e comandant, mi-a arătat un vapor din portul Mangalia și mi-a zis <<<Vezi vaporul ăla?, Da!, Comandantul e cel mai mare de pe vapor, el conduce vaporul>> și am zis, <<Gata, comandant vreau să fiu>> și de pe la 11 ani am rămas cu comandant, oricine mă întreba ce vreau să mă fac când o să fiu mare, ziceam: Comandant. Am urmat Universitatea Maritimă din Constanța, apoi masteratul” – Ionuț Surugiu, multiplu campion național de yachting.
El a cucerit mai multe titluri naționale, la diferite clase de ambarcațiuni, iar începând cu 2010 e și Oficial de cursă, adică arbitru național. De asemenea, din 2017 are și legitimație de antrenor de yachting, absolvind școala de antrenori cu cursuri de doi ani.
”Pe vremea când puteam să mă antrenez și eram mai tânăr am ieșit multiplu campion național pe diferite bărci – optimist, cadet, 420, laser” – Ionuț Surugiu, multiplu campion național de yachting.
Chiar dacă este plecat din țară cel puțin jumătate de an, pasiunea pentru yachting i-a rămas neschimbată. Ba chiar încearcă să își programeze voiajele în funcție de campionatele naționale.
”Pasiunea a rămas. E mai mult un hobby acum. Ori de câte ori am ocazia și sunt acasă ies cu plăcere la antrenamente și la concursuri” – Ionuț Surugiu, multiplu campion național de yachting.
Face lunar cursuri de instruire contra atacurilor piraților
Acum conduce tancuri de gaze gigantice în toată lumea și face lunar cursuri de apărare împotriva piraților.
” Sunt pe tancuri de gaze, pe Lng – gaz natural lichefiat și mai am puțin și o să fiu comandant, aștept promovarea. Am trecut prin zone de pirați, dar n-am fost niciodată atacați de pirați. Și acum, în următorul voiaj o să plec în Nigeria, unde încă sunt nave cu pirați în zonă. Compania angajează o navă militară care stă pe lângă noi, iar în fiecare lună avem exerciții împotriva piraților, dacă suntem atacați, ce trebuie să facem” – Ionuț Surugiu, multiplu campion național de yachting.
Totuși, Ionuț recunoaște că cea mai mare problemă în voiaje nu sunt pirații, ci dorul de copii, o fetiță de 2 ani și un băiețel de 4.
”Avem internet la navă, îi văd, vorbesc videocall dar sunt momente când de multe ori mă termină oarecum, mă demoralizează efectiv, mi-e dor de ei. Tot timpul când îmi fac bagajul băiatul vrea să intre în bagaj, îmi scoate hainele să-și pună el jucăriile, că-i trebuie pe navă” – Ionuț Surugiu, multiplu campion național de yachting.
De 15 ani de când navighează, Ionuț a văzut toată lumea și știe care sunt locurile ideale pentru yachting.
”La Singapore. E cald mereu, vremea e mereu bună, poți să ieși cu barca oricând. Las Palmas la fel, vremea e bună oricând. La turci la fel, poti ieși oricând, chiar și iarna” – Ionuț Surugiu, multiplu campion național de yachting.