Argentina câștigă Cupa Mondială după o finală dramatică cu Franța
Argentina a câştigat, duminică, pentru a treia oară în istorie, Cupa Mondială, după ce s-a impus în finala cu Franţa, scor 2-2 după 90 de minute, 3-3 după 120 de minute şi 4-2 la loviturile de departajare!
După o pauză de 36 de ani, Argentina aduce al treilea titlu mondial în vitrină! Pentru Lionel Messi este încununarea unei cariere fabuloase. Trofeul mondial era singurul care îi lipsea din palmares!
Lionel Messi a primit și ridicat trofeul Campionatului Mondial îmbrăcat într-o haină tradițională qatariană pe care a primit-o de la familia regală, în semn de apreciere.
Evenimentul a avut loc pe stadionul Lusail Stadium, iar trofeul a fost înmânat de preşedintele FIFA, Gianni Infantino, și de emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, dar şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.
Argentina a obţinut astfel al treilea titlu mondial din istorie. Argentina s-a mai impus în 1978, după o finală câştigată în faţa Olandei, cât şi în 1986, cu Diego Maradona “motorul” echipei.