„Statutul elevilor” a fost modificat. Noi reguli pentru exmatricularea elevilor!

Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică, miercuri, un proiect de ordin care modifică şi completează „Statutului elevului”. Potrivit documentului, la fiecare 20 de absențe nejustificate pe an școlar, nota la purtare va fi scăzută cu un punct. Totodată, proiectul prevede modificări și în ceea ce privește exmatricularea elevilor din școlile militare.

Elevii din învăţământul primar care adună multe absențe nejustificate vor avea nota scăzută la purtare. Un proiect de ordin care modifică şi completează „Statutului elevului”, lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației, prevede ca la la fiecare 20 de absenţe nejustificate pe an şcolar din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an şcolar la o disciplină de studiu, va fi scăzută nota la purtare, gradual, de la „Foarte bine” la „Bine”, „Suficient”, „Insuficient”.

„Pentru toţi elevii din învăţământul gimnazial şi liceal, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an şcolar din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an şcolar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct”, mai prevede proiectul.

Potrivit documentului, elevii exmatriculaţi din unităţile de învăţământ postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru motive imputabile, se pot transfera, în anul şcolar următor, într-o altă unitate de învăţământ, cu respectarea prevederilor acestui act normativ, a regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a regulamentelor specifice.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.