Deputatul PSD, Dan Cristian Popescu: “PSD este pregătit să facă rocada funcției de premier. Printr-o componentă social-democrată în actul de guvernare, vom face mai mult bine pentru români!”

Domnule deputat PSD, Dan Cristian Popescu, au rămas mai puțin de două luni până la mult-așteptata rocadă între PNL și PSD, privind funcția de premier. Pleacă Ciucă, vine, cel mai probabil, Marcel Ciolacu. Este pregătit PSD să facă acest pas care implică, până la urmă, multă responsabilitate dar și riscul unor costuri electorale?

PSD este pregătit sută la sută să facă acest pas. Noi, când am semnat protocolul de guvernare, în 2021, eram deja pregătiți pentru momentul în care vom prelua funcția de premier. Toate lucrurile duc în această direcție. Cu mici excepții, Coaliția a funcționat bine, s-au îndeplinit obligațiile asumate în protocol, de fiecare partid, și așteptăm cu toții un nou premier, cu un nou program de guvernare, mai orientat spre nevoile oamenilor, cu o tentă mult mai pregnantă social-democrată.

„Deși, în ultimul an și jumătate, PSD a făcut multe lucruri bune pentru români, este corect și ce spun unii, că mai sunt încă multe de rezolvat!”

Concret, ce le răspundeți celor care spun că preluarea de către PSD a mandatului de premier va afecta puternic, din punct de vedere electoral, partidul?

Există această posibilă situație cu care un premier și, implicit, un partid care îl susține se poate confrunta. Când vrei să rezolvi problemele oamenilor și ale societății, sunt inerente aceste provocări, mai ales că știm cu toții foarte bine că sunt limitări legate de buget, în contextul actualei conjuncturi internaționale. Puțini premieri de pe acest glob pot mulțumi pe toată lumea. Te poți confrunta, ce-i drept, cu o erodare mai mare când, ca partid, deții funcția de premier. PSD va intra cu inima deschisă în această nouă formulă de guvernare, dar și conștient de faptul că guvernarea, mai ales când deții funcția de premier, te obligă la acțiune. Din fericire, PSD nu a pornit la drum făcând calcule politicianiste. Dacă doream acest lucru, PSD rămânea în opoziție și, astăzi, depășeam 50% în sondaje. Dar ce folos această situație cât timp cetățenii ar fi suferit și situația economico-socială s-ar fi deteriorat mult mai grav?

Deși, în ultimul an și jumătate, PSD a făcut multe lucruri bune pentru români, este corect și ce spun unii, că mai sunt încă multe de rezolvat. Credem că, printr-o componentă social-democrată în actul de guvernare, vom face mai mult bine pentru români! Noi mizăm pe inteligența românilor și pe faptul că vor vedea că suntem animați de bune intenții. Nimeni nu vrea decât bunăstare pentru noi toți, pentru români, într-un context regional, european și mondial foarte complicat! Vorbesc aici de inflația uriașă, de turbulențele economico-militare majore care afectează inclusiv lanțurile de aprovizionare. România are o mare șansă legată de programul PNRR, de banii europeni absorbiți, și avem, în context, o uriașă șansă de a face un salt enorm în privința modernizării României.

„Marcel Ciolacu – o alegere foarte bună pentru PSD și pentru România!”

Considerați că liderul partidului, Marcel Ciolacu, este pregătit pentru acest pas plin de provocări?

Nu a fost luată o decizie finală la nivelul partidului în privința persoanei care va prelua funcția de premier, în contextul în care toți liderii, miniștrii, parlamentarii și aleșii locali ai PSD sunt concentrați pe măsurile pe care le luăm astăzi și nu pe numirile într-o funcție, fie ea și de premier. Cu toate acestea, Marcel Ciolacu pleacă, ca președinte al partidului, cu prima șansă pentru a fi nominalizat ca premier. Sunt convins că, fiind o persoană foarte bine pregătită și cu o mare experiență politică, care a deținut funcții de răspundere în statul român, va face față cu brio provocărilor acestei funcții. Nu văd probleme în privința capabilității lui Marcel Ciolacu de a îndeplini, cu rezultate foarte bune, funcția de prim-ministru.

Criticile venite din partea liderilor opoziției, care se rezumă la atacuri la persoană și pun la îndoială prestația acestuia ca premier, sunt făcute doar pentru a-și satisface propriul electorat.

Dacă partidul îl va desemna și dânsul va accepta, sunt convins că faptele vor demonstra, cu vârf și îndesat, că această alegere a fost una foarte bună. Și pentru partid, și pentru România.

Credeți, domnule Dan Cristian Popescu, că viitorul premier PSD, Marcel Ciolacu sau altcineva, va impune o remaniere a miniștrilor neperformanți? Cazul actualului ministru al Energiei, Virgil Popescu, de notorietate, merită o rezolvare rapidă…

Noi am stabilit la începutul guvernării că premierul este singurul care poate face remanieri. Cu siguranță, în cazul în care Marcel Ciolacu va deveni prim-ministru, va avea un cuvânt greu de spus în privința componenței Cabinetului. De altfel, dânsul a și spus public că mai mulți miniștri care sunt astăzi în funcții vor fi schimbați. Vor fi, în mod cert, persoane care vor fi schimbate chiar dacă funcția va rămâne partidului respectiv, care va putea desemna un nou ministru.

„Singura variantă care poate asigura, astăzi, o majoritate stabilă la nivel parlamentar este PSD-PNL-UDMR”

Cum vedeți, domnule Dan Cristian Popescu, la aproape un an și jumătate de colaborare, alianța cu PNL? Credeți că trebuie să meargă mai departe și după 2024?

Cel mai important aspect este voința românilor. Românii, prin votul lor din anul 2020, au dat această configurație politică în Parlament. Analizând situația matematic, singura variantă care poate asigura, astăzi, o majoritate stabilă la nivel parlamentar este PSD-PNL-UDMR. În Parlament, mai sunt două partide – aș spune exotice – și anume, USR și AUR. Varianta cu USR la guvernare s-a dovedit un fiasco total, iar românii au înțeles, din fericire, acest lucru. Varianta intrării AUR la guvernare ar duce, ca și cea cu USR, la un show politic, la acțiuni stridente, care nu aduc nimic bun pentru români.

Astăzi, în Parlament, în actuala configurație politică, nu avem, până la alegerile viitoare, o altă variantă politică. Vom judeca, după alegerile din 2024, ce majorități se pot face. Din sondaje, vedem că, astăzi, nu există mari diferențe față de alegerile din anul 2020.

Până la urmă, la vot, români își vor putea spune cuvântul.

„Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a semnat, anul trecut, contracte de aproape 10 miliarde de euro!”

Cu cât ne apropiem de anul electoral 2024, atacurile la adresa liderilor/miniștrilor PSD par a se intensifica. Cum comentați această situație?

Este rolul Opoziției să atace miniștrii actualei Coaliții. Trebuie să arate votanților lor acest lucru. Până la urmă, un ministru, fie el de la PSD sau de la un alt partid, trebuie judecat pentru lucrurile pe care le face sau pe care nu le face. Dacă ne referim la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, vorbim de un demnitar care a semnat, anul trecut, contracte de aproape 10 miliarde de euro, vorbim, de asemenea, de lucrări de infrastructură de o amploare fără precedent în România. Din păcate, sistemul este foarte mare și mai sunt accidente precum cele de la CFR. Doar un răuvoitor îi poate pune ministrului Grindeanu în cârcă un accident de acest tip, în contextul în care se știe cum țipa fostul ministru userist al Transporturilor, Cătălin Drulă, și susținea că finanțarea sistemului feroviar este cronică. Să nu uităm nici de de cele nouă incendii din spitale, din mandatul unui al ministru userist, de această dată, al Sănătății, Vlad Voiculescu.

Situația este identică cu cea de la Primăria Sectorului 2. Când Radu Mihaiu, actualul primar, și consilierii locali ai USR erau în opoziție și spuneau că primarul pesedist este de vină pentru că era mizerie în sector. Acum însă spun că cetățenii sunt de vină pentru această situație.

Am mare încredere în români, în puterea lor de discernământ și în fapt că ei văd și lucrurile bune dar și neajunsurile. Doar împreună, cu calm și soluții, putem depăși aceste greutăți. Țipetele și scandalurile nu rezolvă nimic.

„Alianța USR-PMP-Forța Dreptei îi va dezamăgi pe mulți votanți USR”

Noua alianța USR-Forța Dreptei-PMP se anunță, domnule Popescu, a fi una anti-PSD și anti-PNL. Reprezintă aceasta un pericol electoral pentru actuala Coaliție și pentru PSD, fie doar la nivelul Bucureștiului?

Este, până la urmă, dreptul fiecărui partid să se alieze cu cine vrea. Două dintre aceste partide, și anume, PMP și Forța Dreptei, nu intră, astăzi, în noul Parlament și, ca atare, probabil speră să prindă câteva locuri eligibile pe listele noii alianțe. Cred că românii s-au convins de prestația USR, atâta timp cât acesta a fost la guvernare, dar și de modul în care se raportează la cetățeni primarii USR de la Sectorul 1, Sectorul 2, Timișoara sau Brașov. S-a văzut că toate promisiunile lor au rămas doar la stadiul de promisiuni.

Dacă ne raportăm la partidul Forța Dreptei, al fostului premier Ludovic Orban, acesta, exceptând achizițiile discutabile și dubioase din pandemie, nu s-a remarcat, cât a fost la șefia Executivului, prin nimic. Despre PMP, partidul lui Traian Băsescu, nu sunt multe de spus, toată lumea știe ce poate aduce acesta României. Cei care sunt nostalgici după Băsescu, Orban, sau sunt, mai nou, fanii lui Drulă, pot vota cu aceste partide. Cele trei partide nu pot cumula împreună mai mult de 12%, scor mai mult decât insuficient în a conta în viitorul Legislativ. Probabil, joacă, cum se spune în termeni fotbalistici, la locul patru, după PSD, PNL și AUR.

Dacă intru puțin în zona de analiză politică, cei de la USR fac o greșeală pentru că prin apropierea de celelalte două partide vor dezamăgi o serie de votanți ai USR, cei puțini care mai girează acest partid. Vorbesc de faptul că, prin aducerea unor personaje vechi din politică, USR își anulează mesajul potrivit căruia ei sunt noi în politică! Această apropiere de Orban și Băsescu îi va trage în jos. Este decizia lor și probabil disperarea cauzată de căderea în sondaje îi face să caute atragerea alături de USR a tot felul de partidulețe mai mici.

“Liderii AUR nu au soluții la problemele ridicate!”

AUR își continuă creșterea electorală. Pot ajunge George Simion și colegii săi în situația de a conta cu adevărat în viitoarea ecuație parlamentară?

AUR reprezintă un partid politic care pare să fructifice electoral o serie de probleme rămase nerezolvate, dar pentru care cei de la AUR nu au pregătite soluții adecvate. Din acest motiv, ei nu pot crește foarte mult. Preiau, ce-i drept, anumite nemulțumiri ale oamenilor, pun reflectorul pe ele, dar nu au soluții clare de rezolvare a acestora. Este dreptul fiecărui cetățean să facă un partid nou… până la urmă, românii trebuie să aibă o paletă cât mai largă de partide de unde să poată alege. Cel puțin, până astăzi, nu-i văd pe cei de la AUR ca o soluție reală de guvernare a României. Este greu pentru AUR să ajungă la un scor electoral cu 2 în față pentru că, pe lângă intenția electorală, un partid trebuie să aibă și structuri, filiale în toate orașele, comunele și satele, pentru a-și maximiza intențiile electorale în voturi efective. De aceea anticipez că ei vor avea un scor electoral de aproximativ 15%.

Un interviu realizat de Iulian Badea

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.