A doua ediție a Forumului Național de Neurologie – București-18-19 Aprilie

Noi abordări în lupta împotriva bolilor cardio și cerebrovasculare

Aflată într-un amplu proces de transformare, inovare și dezvoltare, neurologia românească, prin cei mai redutabili experți în domeniu ai momentului, atât din țară, cât și din străinătate, va reuni la Palatul Patriarhiei din București, în perioada 18-19 aprilie-2024, peste 300 de participanți (miniștri, academicieni, directori ai celor mai importante instituții de sănătate, cercetători științifici, cadre didactice universitare, medici, reprezentanți ai industriei farmaceutice și ai asociațiilor de pacienți) în cea mai amplă manifestare academică și de importanță strategică dedicată luptei împotriva bolilor cerebrovasculare și cardiovasculare.

Astfel, evenimentul de top, definit ca Forumul Național de Neurologie (FNN) , ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție, va marca un nou punct important în lupta împotriva patologiei vasculare, oferind o platformă multidisciplinară pentru a discuta în premieră programele, măsurile și planul de implementare a componentei neurologice din Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare (SNBCC), lansată până acum în consultare publică de Ministerul Sănătății la nivelul obiectivelor generale.

”  Consider că rolul cel mai important al acestei ample manifestări este acela de a pune în echilibru, și cu maximă transparență și obiectivitate, ideile tuturor actorilor implicați în elaborarea și implementarea unor strategii sustenabile menite să redefinească politicile de sănătate din aria bolilor cerebrovasculare și cardiovasculare prin aducerea în prim plan a nevoilor pacienților , având totodată ca scop principal creșterea nivelului de sănătate a populației din România, în special a categoriilor vulnerabile, prin informarea și implementarea unui plan de reformă coerentă și unitară din perspectiva prevenției, diagnosticului, tratamentului și reabilităriia declarat președintele Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare (EFNR) și al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroreabiltării (SSNN), Prof.Dr. Dafin Mureșanu.

Acesta a adăugat căprin Forumul Național de Neurologie, consolidarea acestei reforme se bucură de expertiza unora dintre cei mai redutabili profesioniști din străinătate și parteneri în multe proiecte comune derulate de-a lungul timpului  cu performerii din neurologia românească, prezența la acest eveniment a profesorilor  Urs Fischer, Natan Bornstein, Volker Homberg, Nam-Jong Paik și Dana Boering fiind una reprezentativă și de o deosebită importanță ”.

Evenimentul este organizat de Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroreabilitării și Societatea de Neurologie din România cu sprijinul Ministerului Sănătății, fiind susținut de World Federation of Neurorehabilitation, European Stroke Organization și  European Federation of NeuroRehabilitation Societies.

8 ateliere de lucru tematice intensive

În premieră, Forumul Național de Neurologie va organiza anul acesta 8 ateliere de lucru tematice intensive paralele cu participarea activă a actorilor relevanți care vor avea ca obiectiv comun dezvoltarea unor livrabile tangibile pentru sistemul de sănătate din România, prezentate și dezbătute în plen în cadrul sesiunii de încheiere:

  • Implementarea Strategiei Naționale de Combatere a Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare
  • Boala Parkinson: optimizarea îngrijirilor la nivel național
  • Scleroză multiplă: optimizarea îngrijirilor la nivel național
  • Epilepsie: optimizarea îngrijirilor la nivel național
  • Prevenția integrată a patologiei vasculare
  • Bolile neurologice rare în România
  • Cefalee și migrenă: optimizarea îngrijirilor la nivel național
  • Increasing Romania’s capacity for neurorehabilitation (curs în limba engleză)

Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și CerebrovasculareCu siguranță că , în cadrul Forumului Național de Neurologie, una dintre principalele teme va fi legată de evoluția Strategiei Naționale pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare (SNBCC) într-un context general actual în care statisticile privind creșterea afecțiunilor cardiovasculare și cerebrovasculare în țara noastră sunt extrem de îngrijorătoare. Un fenomen alarmant ce conduce la o provocare majoră pentru sistemul medical românesc afectând în mod dramatic calitatea vieții cetățenilor și , implicit , generează costuri importante la nivelul întregii societăți.

De la idee la implementarea în sistemul de sănătate, SNBCC a făcut, până astăzi, pași extrem de importanți definind cadrul strategic și operațional pentru abordarea multidisciplinară a patologiei în România, bazată pe mai multi piloni:

  • Prevenția, în prim-plan – programe naționale de conștientizare a publicului cu privire la factorii de risc, precum fumatul, alimentația nesănătoasă, hipertensiunea arterială sau diabetul. Dezvoltarea unor programe ample de screening pentru depistarea precoce a persoanelor cu risc crescut de boli cardiace sau AVC. Inițiative la nivel comunitar și în școli pentru a promova un stil de viață sănătos și managementul de caz al pacienților la risc (inclusiv prevenție secundară)
  • Acces la diagnostic și tratament în faza acută: Investiții strategice în modernizarea infrastructurii spitalicești, dotarea centrelor cu aparatură de înaltă performanță și asigurarea accesului echitabil la cele mai recente protocoale terapeutice. Creșterea numărului de unități specializate pentru tratarea în regim de urgență a AVC-ului și a infarctului miocardic, în conformitate cu standardele europene și dezvoltarea resursei umane specializate.
  • Acces la servicii de reabilitare: Elaborarea de programe de reabilitare, atât în spital, cât și la domiciliu sau în ambulatorii de specialitate, având ca obiectiv reintegrarea pacienților în societate și îmbunătățirea calității vieții. Descentralizarea serviciilor reabilitare neurologică în teritoriu, astfel încât pacienții să beneficieze de îngrijiri cât mai aproape de casă.
  • Susținerea cercetării și inovării: Investiții consistente în cercetare, atât fundamentală, cât și clinică, pentru a înțelege mai bine cauzele și mecanismele BCV, precum și pentru identificarea de noi strategii de prevenție, diagnostic și tratament. Facilitarea adoptării rapide a inovațiilor terapeutice în sistemul de sănătate din România.
  • Un sistem de guvernanță performant: Stabilirea unei structuri de coordonare eficientă pentru implementarea SNBCC, definirea unor indicatori clari de performanță și a unui sistem robust de monitorizare a progresului, cu accent pe evaluarea impactului și identificarea din timp a eventualelor impedimente.

 Pe de altă parte Forumul Național de Neurologie se cristalizează ca unul dintre cele mai importante evenimente pentru medicii neurologi din țară, complementând tematica abordată în cadrul Congresului Anual al Societății de Neurologie din România (SNR) dintr-o perspectivă strategică și a politicilor publice necesare pentru a realiza reformele de care sistemul de sănătate din România are nevoie.

Cu scopul de a contura un plan de acțiune concret pentru ameliorarea patologiei neurologice la nivel național, acest eveniment va crea un cadru interactiv între reprezentanții autorităților publice din domeniul sănătății și cei ai comunității medicale neurologice, ai industriei farmaceutice, precum și ai asociațiilor de pacienți.

Astfel vor fi prezenți la eveniment oficialități ai Președinției , Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate , Institutului Național de Management al Serviciilor de Sănătate și Institutului Național de Sănătate Publică, precum și presedinții Asociațiilor de Pacienți : Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Boli Cronice (COPAC), Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral (ALIA) și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA). Împreună , aceștia vor defini mecanisme de implementare, vor stabili priorități și vor elabora strategii eficiente pentru depășirea obstacolelor din sistemul medical românesc.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.