Corvinul Hunedoara, calificare en fanfare în finala Cupei României la fotbal!

Formaţia de ligă secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat în premieră în finala Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 3-1 (1-1), miercuri seara, pe Stadionul ”Michael Klein”, în prima semifinală a competiţiei.

Antoniu Manolache (20) a deschis scorul în urma unui corner, Alexandru Neacşa a readus echipa gazdă în avantaj (61), cu un şut de la distanţă care l-a surprins nepregătit pe portarul Octavian Vâlceanu, iar Marius Coman (72) a închis tabela după o minge respinsă de acelaşi Vâlceanu.

Golul oaspeţilor a fost reuşit de Daniel Florea (33), după o neînţelegere între Manolache şi portarul Ştefan Lefter.

Ultima echipă de eşalon secund care a jucat finala Cupei României a fost FC Hermannstadt, în 2018, când a fost întrecută de Universitatea Craiova cu 2-0.

Finala se va desfăşura în data de 15 mai, pe stadionul Municipal din Sibiu.

Cea de-a doua finalistă va fi stabilită joi seara, dintre ACS SC Oţelul Galaţi – AS FC Universitatea Cluj (Stadion Oţelul – Galaţi, 20:30).

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.