Dan Diaconescu, condamnat la opt ani și patru luni de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă!

Dan Diaconescu a fost condamnat, miercuri, la 8 ani și 4 luni de detenție, de magistrații Judecătoriei Constanța, pentru sex cu cele două minore, Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. 

Dan Diaconescu a spus, pentru Gândul, că nu a fost înștiințat oficial și a aflat din presă, pe surse, despre condamnarea pe care ar fi primit-o din partea completului Judecătoriei Constanța. „Ăsta e statul paralel care lucrează și lupta mea cu ei de abia acum începe”, a declarat Dan Diaconescu, anunțând că va ataca decizia, care nu este definitivă.

„E prima condamnare din România care nu e publică. Văd că o are presa – mă rog, înțeleg că nici presa nu o are, o are doar o sursă – eu nu o am, ca și inculpat, ca și condamnat, n-am această condamnare, n-am nici măcar minuta, n-am absolut nimic”, a mai spus Dan Diaconescu.

„Am crezut că e o glumă. Văd acum că gluma se îngroașă și nu știu ce fac ei acolo. Cred că la ora asta lucrează la sentință, lucrează la motivare. Întâi văd că pregătesc opinia publică să vadă ce reacții va avea și pe urmă cred că vor veni cu condamnarea. E halucinant, dar cred că asta e, în sfârșit, dovada nevinovăției mele.

Să dai 8 ani și patru luni pentru așa ceva, în care legea prevede 2 ani maximum de pedeapsă pentru prostituția infantilă sau 5 ani maxim de pedeapsă pentru sex cu minori, mi se pare halucinant. Dar asta este oculta românească, ăsta e statul paralel care lucrează și lupta mea cu ei de abia acum începe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.