Permisul de conducere va putea fi obținut mai ușor!

Românii care doresc să devină șoferi profesioniști ar putea beneficia în curând de o procedură mai simplificată. Cei care au promovat deja examenul teoretic pentru o categorie inferioară nu vor mai fi obligați să susțină din nou această probă atunci când solicită permisul pentru o categorie superioară, potrivit unei propuneri legislative inițiată de deputatul USR Cezar Drăgoescu.

Pentru a obţine în prezent permisul de conducere, legislația impune susținerea examenului teoretic de fiecare dată când un șofer solicită o categorie superioară, chiar dacă acesta a trecut deja prin aceeași etapă la o categorie similară, scrie mediaflux.ro.

Proiectul depus de deputatul USR Cezar Drăgoescu propune eliminarea obligativității repetării examenului teoretic, cu menținerea probei practice și a celorlalte condiții prevăzute de lege, astfel încât siguranța rutieră să nu fie compromisă. Astfel, un conducător auto care vrea permisul de conducere pentru categoria A nu va mai fi nevoit să dea proba teoretică dacă deține deja un permis pentru A1 sau A2. La fel, cei care aspiră la permisul pentru categoria B nu vor mai susține testul teoretic dacă dețin permis pentru B1.

„Este o măsură de debirocratizare și eficientizare, care vine în sprijinul celor ce își doresc să își extindă drepturile de conducere fără a trece prin proceduri redundante. În același timp, această modificare va reduce atât costurile pentru candidați, cât și volumul de muncă al autorităților și va optimiza resursele administrative”, a declarat  deputatul USR Cezar Drăgoescu, care a subiliat că avantajele principale ale inițiativei sunt reducerea timpulului necesar obținerii permisului pentru o categorie superioară, eliminarea unei părți din costurile pentru candidați și optimizarea activității autorităților și reducerea aglomerarației în centrele de examinare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.