Implicare totală: Spitalul Universitar de Urgență București continuă campania „Spune NU HPV – Alege să te vaccinezi!”

Începând cu data de 1 octombrie 2025, vaccinarea împotriva infecţiei cu HPV este asigurată gratuit pentru fetele şi băieţii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 26 de ani, prin Programul Naţional de Vaccinare. În acest context, Spitalul Universitar de Urgență București continuă Campania „Spune NU HPV – Alege să te vaccinezi!”, printr-o nouă inițiativă care aduce în prim-plan opțiunile de vaccinare gratuită.

În cadrul campaniei, zeci de medici rezidenți și studenți de la UMF Carol Davila au participat astăzi, 8 octombrie 2025, la o sesiune informativă desfășurată în Amfiteatrul Mare al SUUB, unde specialiștii le-au prezentat importanța vaccinării anti-HPV pentru prevenirea unor afecțiuni grave.

Spitalul Universitar de Urgență București oferă posibilitatea vaccinării în cadrul Ambulatoriului integrat, unde între 1 martie 2024* și 1 octombrie 2025 s-au vaccinat anti- HPV: 650 de persoane, dintre care 579 (89.1%) fete și 71 (10.9%) de băieți.

Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu: „La Spitalul Universitar de Urgență București avem toate resursele necesare pentru ca tinerii să poată beneficia de vaccinarea împotriva HPV în cele mai bune condiții. Punem la dispoziție atât specialitățile medicale implicate în acest proces: ginecologie, urologie, dermatologie, medici infecționiști și ORL-iști, precum și un cabinet de vaccinare în ambulatoriul SUUB. Fiecare pacient este informat, consultat și vaccinat corect și în siguranță.

Spitalul Universitar de Urgență București este, astfel, nu doar un loc unde tratăm boli, ci și un centru unde prevenția este o prioritate. De aceea, mesajul nostru către comunitate este simplu: informați-vă, adresați-vă specialiștilor și profitați de faptul că vaccinarea anti-HPV este acum disponibilă gratuit până la 26 de ani”.

Prof. Univ. Dr. Monica Mihaela Cîrstoiu, șef Clinică Obstetrică-Ginecologie din cadrul SUUB: „Ne dorim ca această campanie, Spune NU HPV – Alege să te vaccinezi, să fie un semnal puternic pentru toți tinerii și părinții lor: vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a infecției cu HPV și a bolilor grave pe care le poate cauza. Vaccinare anti- HPV conferă un grad ridicat de protecţie împotriva leziunilor precanceroase de col uterin, cancerului de col uterin și poate oferi protecţie şi faţă de neoplasmul anal, orofaringian, vulvar, vaginal şi penian. Cancerul de col uterin este o afecţiune care poate fi prevenită prin screening și vaccinare şi poate fi vindecată dacă este depistată la timp și tratată corespunzător”.

Dl. Dr. Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: „Vaccinarea HPV este importantă pentru noi toți și cred că este rolul nostru, al tuturor, dar în special al dumneavoastră, al medicilor, să o promovăm către pacienți cât se poate de mult. N-am fost și nu voi fi niciodată de acord cu vaccinarea obligatorie, dar doresc ca oamenii să aleagă dacă se vaccinează sau nu în cunoștință de cauză, iar pentru asta trebuie să-i informăm corect”.

Peste 95% dintre cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecţia cu virusul papiloma uman (HPV). România are cea mai mare incidență a Cancerului de Col Uterin din UE și cea mai mare mortalitate prin cancerul de col uterin din UE**.

Sunt recomandate: efectuarea periodică a testelor Babeș-Papanicolau, începând cu vârsta de 21 de ani, testare HPV, cotestarea și vaccinarea anti HPV.

În ultimii 3 ani, la S.U.U.B. au fost 246 paciente cu tumori maligne de col uterin, 444 de paciente diagnosticate cu displazii de col uterin ( tumori de col uterin cu evoluții imprevizibile) și 1074 de paciente cu diverse tipuri de leziuni de col uterin.

Pe baza rețetei, vaccinarea anti-HPV se poate face în Ambulatoriul SUUB, zilnic, de luni până vineri, cu o programare în prealabil la numărul de telefon: 021.202.61.33 sau la adresa de e-mail: vaccinaresuub@gmail.com.

Ce trebuie știut despre vaccinare anti-HPV

  • Persoanele sub 15 ani ar trebui să primească 2 doze, la interval de cel puțin 6 luni
  • Persoanele de peste 15 ani ar trebui să primească 3 doze la 0, 2 și 6 luni.
  • Nu se recomandă vaccinarea anti-HPV la gravide, fiind necesare studii adiționale asupra siguranței pentru această categorie de paciente.
  • Vaccinarea este gratuită la băieți și fete până la 26 de ani.

* La 1 martie 2024, SUUB a lansat campania „Alege să previi cancerul! Vaccinează-te Anti-HPV”

**Conform Globocan: https://gco.iarc.fr/en: România are cea mai mare incidență a Cancerului de Col Uterin din UE, 32,3 la 100.000 de femei (de 2,5 ori mai mare decât media EU) și cea mai mare mortalitate prin Cancerul de Col Uterin, 16,9 la 100.000 de femei (de 3,2 ori mai mare decât media UE).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.