Ordonanța reformei din administrația locală se lasă așteptată!
Premierul Ilie Bolojan a decis să amâne cu încă o săptămână adoptarea modificărilor la Ordonanța de Urgență 52/2025, actul normativ care a stârnit revoltă printre primarii din toată țara, din cauza efectelor sale asupra administrațiilor locale. Potrivit unor surse guvernamentale, hotărârea a fost luată după ce și noua formă propusă de Ministerul Finanțelor a fost contestată chiar în ședința de Guvern.
Sursele citate afirmă că documentul nu a fost aprobat pentru că „iar erau prostii în ea”. În cadrul ședinței, ar fi avut loc un scandal între ministere, după ce varianta pregătită pentru a corecta problemele semnalate de edili includea o prevedere potrivit căreia ar fi fost necesară aprobarea unui memorandum guvernamental inclusiv pentru taxele judiciare de timbru, fapt care ar fi blocat complet activitatea instituțiilor locale. Practic, pentru fiecare proces ar fi fost nevoie de un memorandum distinct, ceea ce ar fi însemnat mii de documente pentru mii de cauze.
Potrivit acelorași surse, Ministerul Justiției a avut mai multe observații pe marginea textului și a cerut timp suplimentar pentru analiză. În consecință, premierul a decis ca ordonanța să fie amânată cu o săptămână. Actul a fost discutat anterior cu primarii, însă forma finală, transmisă la Guvern, nu a mai fost consultată cu aceștia.
Ordonanța adoptată recent, care urmărea „optimizarea cheltuielilor” în administrația locală, a fost criticată dur de edili din toate partidele politice. Aceștia susțin că prevederile OUG au dus la blocarea achizițiilor curente, inclusiv a celor esențiale pentru buna funcționare a primăriilor. Printre exemple se numără imposibilitatea de a cumpăra certificate de naștere și de deces, dar și oprirea lucrărilor de reparații la școli, drumuri sau instituții publice.
Săptămâna trecută, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, anunța că Executivul intenționează să modifice OUG 52/2025 în următoarea ședință de guvern. Între timp, valul de nemulțumiri a crescut, mai ales după ce edilii au reclamat că actul normativ le-a paralizat activitatea administrativă.
