Senatoarea Victoria Stoiciu a demisionat din PSD
Senatoarea Victoria Stoiciu şi-a anunţat demisia din PSD, precizând că refuzul său de a semna moţiunea de cenzură, a marcat momentul în care viziunea sa şi direcţia actuală a partidului ”au intrat pe contrasens total”.
Demisie din PSD înaintea dezbaterii și votului pe moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Senatoarea Victoria Stoiciu şi-a anunţat plecarea din PSD, precizând că refuzul său de a semna moţiunea de cenzură, a marcat momentul în care viziunea sa şi direcţia actuală a partidului ”au intrat pe contrasens total”.
”Astăzi mi-am înaintat oficial demisia din Partidul Social Democrat. Decizia vine ca un pas firesc după ce ieri am refuzat să semnez moțiunea de cenzură, marcând momentul în care viziunea mea și direcția actuală a partidului au intrat pe contrasens total.
Consider că este nevoie de un cordon sanitar absolut care să mențină forțele extremiste în izolare politică totală. Orice încălcare a acestui principiu nu reprezintă doar o eroare tactică, ci o normalizare a fascismului. Pas cu pas, până când monstrul va fi prea mare ca să îl răpunem.
Istoria este cel mai bun profesor. Ascensiunea fascismului în perioada interbelică nu s-a produs subit. A fost rezultatul unor concesii repetate făcute de forțele democratice, care au sacrificat viitorul pentru calcule politice mici și rațiuni de moment. De ce credeți că social-democrații germani păstrează cu sfințenie acest cordon sanitar în raport cu extremiștii lor? Pentru că se uită înapoi în istorie. Și nu vor să o repete.
Le mulțumesc colegilor social-democrați care m-au susținut în inițiativele legislative de până acum pentru buna colaborare. Din păcate, drumurile noastre se despart aici, nu pot face parte dintr-un proiect care sacrifică valorile democratice fundamentale pe altarul unor interese politice de etapă”, a anunțat senatoarea Victoria Stoiciu, pe Facebook.
Nu pot și nu voi gira niciodată normalizarea fascismului. Este o linie roșie peste care nu se poate trece.
