Autorităţile de la Kiev instituie un “regim special” la Mariupol
Autorităţile de la Kiev au luat decizia de a institui începând de miercuri, 10 septembrie, un „regim special” la Mariupol, anunţând că oraşul va fi închis pentru vizitatori în intervalul orar 20.00 – 6.00, au anunţat surse din domeniul Apărării, citate de agenţia oficială Ukrinform.
„Din motive de securitate, va fi limitată intrarea în oraş pe timp de noapte. Această decizie a fost luată astăzi, în cursul unei şedinţe. Intrarea în oraş din toate direcţiile va fi permisă în intervalul orar 20.00 – 6.00 (20.00 – 6.00, ora României) doar pentru persoanele care locuiesc în Mariupol. Ieşirea din oraş în acest interval de timp va fi interzisă”, au adăugat sursele citate.
De asemenea, va fi limitată circulaţia automobilelor, transportul de echipamente grele, apropierea de poziţiile forţelor de ordine şi fotografierea obiectelor militare.
Kievul introduce restricţii vizând adunările publice, pescuitul şi portul armelor de foc. Potrivit surselor citate, aceste măsuri au scopul de a împiedica pătrunderea unor „sabotori” şi „spioni inamici” în oraş.
Acest „regim special” va fi instituit, de asemenea, în localităţile Novoazivsk şi Telmansk.