Costin Georgescu: Avertismentul lui Băsescu, un joc politic
Fostul director al Serviciului Român de Informații, Costin Georgescu a declarat pentru DC News.ro că foștii ofițeri acoperiți nu ar trebui să se implice în politica la nivel înalt pentru că ar face rău țării, serviciului de care au aparținut și lor înșiși. Georgescu a spus că avertismentul lui Băsescu face parte dintr-un joc politic.
El a arătat că avertismentul președintelui Traian Băsescu este parte a unui joc politic și că o dezvăluire precum cea promisă de șeful statului va da curs unor speculații nesfârșite.
“Eu am fost întotdeauna de părere că cei acoperiți nu trebuie să intre în zona înaltă a politicii. Nu e sănătos pentru nimeni. Nici pentru ei, nici pentru servicii, nici pentru țară. Dacă a intrat în treaba asta trebuie să se oprească la un moment dat. Sigur, poți să fii ofițer acoperit, țara are nevoie, nu e nicio rușine, e corectă treaba respectivă, dar nu te mai bagi în politica la nivel înalt. Creează întotdeauna niște suspiciuni care nu sunt bune”, a spus Costin Georgescu..
“Părere mea este că îi strică campania respectivului. Unii au fost pe față ofițeri și imediat apare ideea și dosarul că a lucrat în Securitate și că a făcut nu știu ce, chiar dacă nu a făcut nimic, numai faptul că a lucrat în Securitate și a fost ofițer îi creează dezavantaje. Darămite că a fost acoperit și că se poate spune ‘da, dom’le, ți-ai folosit posibilitățile ca să ajungi candidat’. Începe un joc care nu e corect și desigur că adversarii politici îl duc până la capăt”, a mai adăugat Costin Georgescu.
“Ofițeri acoperiți a avut și securitatea civilă și securitatea armată și pe exterior și pe interior. Ca și acum, normal. Este un sistem mondial, nu e ceva nou. Problema este cum îl folosești ulterior, tu, ca individ. E ceva foarte corect. De multe ori acești oameni au făcut lucruri extraordinare pentru țară, dar trebuie să se oprească în zona asta. Face rău și țării, pentru că va atrage atenție internațională: ‘uitați-vă ce e în România, ce putere au serviciile’. Unii or să spună că serviciul l-a împins pe respectivul să ajungă acolo, că are în spate o întreagă aparatură de oameni și de scule. Se vor crea discuții interminabile”, a încheiat fostul șef al SRI, potrivit aceleiași surse.