Imagini cu celula lui Ridzi de la Penitenciarul Gherla

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a făcut publice imaginile cu celula din secţia exterioară a Penitenciarului Gherla în care a fost încarcerată Monica Iacob Ridzi. Conducerea ANP a precizat într-un comunicat de presă că Monica Iacob Ridzi „a fost cazată în infirmeria penitenciarului, împreună cu o altă deținută și a urmat tratamentul medical prescris de specialiștii consultați înainte de intrarea în custodia sistemului penitenciar”.

„Din data de 17.02.2015 și până la momentul transferului, Monica Iacob Ridzi a fost cazată în infirmeria penitenciarului, împreună cu o altă deținută și a urmat tratamentul medical prescris de specialiștii consultați înainte de intrarea în custodia sistemului penitenciar. Deținuta a primit două pături din dotarea penitenciarului și i-a fost aprobată cererea de a primi o pilotă de la familie. În cadrul Penitenciarului Gherla, inclusiv la Secția Exterioară Cluj, temperatura medie în camerele de cazare este 22 grade Celsius. Fiecare cameră are în dotare un termometru și zilnic temperatura camerelor este notată într-un registru special.

Ca urmare a verificărilor efectuate în camera unde a fost cazată deținuta IRM, a rezultat faptul că afirmația conform căreia pereții sunt scrijeliți, cu urme de sânge, iar în cameră sunt urme de fecale nu corespunde realității, aceasta respectând normele igienico-sanitare”, se arată în comunicatul ANP.

Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a mai precizat că „cuantumul cheltuielilor alocate pentru întreținerea unui deținut în anul 2014 a fost de 535 lei/lună cost mediu, care cuprinde cheltuielile cu hrana deținuților, utilitățile (energie electrică, gaze naturale, apă, CLU pentru încălzire și preparare hrană), materialele pentru curățenie, carburanții, reparațiile curente, medicamente, materiale sanitare, dezinfectanți, piese de schimb, lenjerie și accesorii de pat și altele”.

„În ceea ce privește respectarea drepturilor deținuților, Administrația Națională a Penitenciarelor este verificată periodic de Corpul de Control al ministrului justiției, dar și de organisme internaționale, precum Comitetul pentru Prevenirea Torturii. Precizăm că ultima misiune de verificare din partea CPT a avut loc în luna iunie 2014”, se mai arată în comunicatul ANP.

Reacţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor vine după ce Avocatul Poporului a anunţat că s-a sesizat din oficiu şi a declanşat o anchetă la Secţia exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla şi la Spitalul Penitenciar Jilava după articolele apărute în presă legate de condiţiile improprii în care a fost încarcerată şi ulterior transportată la Jilava Monica Iacob Ridzi. Avocatul Poporului anchetează o posibila încălcare a drepturilor Monicăi Iacob Ridzi, urmând să există o discuţie atât cu aceasta, cât şi cu conducerea penitenciarelor din Cluj şi Jilava privind condiţiile de detenţie.

Monica Iacob Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a scris, marţi, pe blogul personal că starea ei de sănătate este din ce în ce mai gravă, însă nu-i învinovăţeşte pe medicii şi directorii penitenciarelor pentru condiţiilor din arest. Fostul ministru a povestit despre cât de „umilită” se simte în închisoare şi despre cât de dificile sunt zilele în arest pentru orice deţinut.

„Sunt doua saptamani de cand sunt in Penitenciar dintr-o grava eroare judiciara, doua saptamani de chin, de umilinta, de durere, de suferinta. Doua saptamani in care m-am simtit tot mai rau, doua saptamani in care medicul Penitenciarului – o doamna careia nu am ce sa-i reprosez – vazand cat imi este de rau, a facut eforturi sa ma trimita la un spital pentru investigatii ce imi sunt urgente si necesare avand in vedere bolile grave de care sufar.

Sistemul medical in Penitenciar nu este bine gandit. Asistenta medicala de specialitate este bine reglementata in lege, dar greu aplicabila in practica. Medicamentele sunt foarte putine, cele extrem de necesare lipsesc, daca medicamentele de care ai nevoie sunt sub forma de capsule sau plicuri, nici familia nu are voie sa le cumpere chiar daca ai reteta, fondurile pentru analize medicale sunt limitate… (…)
Legat de conditiile din penitenciar, acestea nu pot decat sa-mi agraveze situatia medicala.  (…) Pot sa va spun ca nu am fost condamnata doar la o pedeapsa privativa de libertate. Am fost condamnata sa stau in frig, ma incalzesc – ca si celelalte detinute – cu sticle de apa incalzita la filtrul de cafea, am fost condamnata sa fac dus de 3 ori pe saptamana in cele 10 minute cat este apa calda acum (cele 10 minute le impart cu colega de camera pentru ca avem un singur dus – de fapt, o teava in loc de dus, dar ne bucuram ca niste copii cand o avem …). Mai mult, am fost condamnata sa ma plimb maxim o ora pe zi intr-o “cusca” de aproximativ 10 m / 4 m in care cerul il vezi tot prin gratii acoperite cu plasa deasa. Sau am fost condamnata sa nu ma plimb deloc daca ora de “plimbare” se suprapune ca program cu ora de vizita … Mi s-a intamplat si asta. Si pentru ca, pe langa afectiunile grave pe care le am, sufar si de o forma grava de trombofilie, pe care nu o pot trata din cauza unei alte afectiuni pe care o am, boala Von Willebrand, singura varianta ca sa evit decesul prin trombembolie este in ceea ce ma priveste sa ma misc cat mai des. Prin urmare, fac sute de pasi pe lungimea de 3 m a celulei in care stau si ma rog la Dumnezeu in fiecare clipa sa nu mor in penitenciar cum au mai murit oameni bolnavi in penitenciarele din Romania.

Desi nu am voie sa stau langa persoane bolnave, racite sau cu alte infectii din cauza riscului de a mi se agrava bolile pe care le am din cauza lipsei imunitatii, acest lucru este imposibil in Penitenciar din cauza supraaglomerarii. Desi stau tot timpul cu masca de protectie, iau antibiotic de 26 de zile deja, pentru a preveni contactarea unei alte infectii pe langa pielonefrita de care sufar in acest moment, riscul de a contacta o alta infectie este mare si poate duce chiar la decesul meu”, a scris Monica Iacob Ridzi.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Poliţia Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.