Moarte suspectă, la Spitalul Județean din Târgu Jiu
O tânără de 28 de ani a murit la spitalul din Târgu-Jiu după ce a fost internată pentru o simpla răceală. Rudele fetei susţin că timp de două zile, sâmbătă şi duminică, niciun medic nu a trecut să o vadă pe tânără. Luni dimineaţa a fost transferată la secţia reanimare a Spitalului Judeţean, însă nu a mai putut fi salvată. Familia a anunţat că va face plângere la poliţie şi la Colegiul Medicilor.
Tânăra a fost internată miercurea trecută în secţia boli infecţioase a spitalului judeţean şi cu toate că se afla sub tratament starea de sănătate a acesteia s-a agravat, în loc să se amelioreze. Mama fetei spune că s-a plâns medicilor că starea fetei se agravează însă nu a fost luată în seamă. Mai mult, în cele două zile de weekend niciun medic nu ar fi trecut să o vadă, potrivit impactingorj.com.”Fata mea a murit cu zile. Era o doctoriță cu care am vorbit. A stat degeaba la Pasarelă. Când a ajuns aici la Reanimare era deja târziu. A zis că are pneumonie”, a spus Victoria Giubegan, mama fetei.
Fratele fetei spune că a încercat să o mute pe tânără la un alt spital, însă medicii ar fi refuzat transferul acesteia dând asigurări că totul va fi în regulă. Într-un final, tânăra a fost transportată la secţia ATI, însă medicii de aici nu au mai putut face nimic să o salveze.
„Noi am cerut să o o transfere la București sau Craiova, dar nu au vrut, au zis că o tratează ei aici. Nu se poate așa ceva. O să facem plângere și la Colegiul Medicilor. Nu este posibil să nu fie medic de gardă atâtea zile”, a spus Dumitru Giubegan, fratele fetei.
Rudele fetei vor să ceară socoteală celor care s-au ocuptat de pacientă. De celalată parte, conducerea spitalului spune că medicii şi-au făcut treaba, iar decesul a survenit ca urmare a unor complicaţii cauzate de alte afecţiuni cu care tânăra era diagnosticată.