Consiliul de Securitate condamnă atacul de la Bamako

Consiliul de Securitate al ONU „a condamnat în termenii cei mai fermi” atentatul calificat drept „terorist” comis într-un restaurant din Bamako, care a ucis cinci persoane, inclusiv angajați ai ONU, potrivit unui comunicat publicat sâmbăta și citat de AFP.

Cei cincisprezece membri ai Consiliului au cerut guvernului din Mali „să ancheteze rapid asupra acestui atac și să-i aducă pe autori în fața justiției”.”Responsabilii acestui atac trebuie trași la răspundere”, au insistat ei, precizând că civilii uciși lucrau pentru Serviciul ONU de deminare, Misiunea ONU în Mali (Minusma) și Uniunea Europeană.

Consiliul reafirmă „necesitatea de a combate prin toate mijloacele, potrivit cartei ONU, amenințările la adresa păcii și securității internaționale provocate de acte teroriste”.

Un francez, un belgian și trei malezi au fost împușcați în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un restaurant din centrul Bamako, primul atentat vizând occidentali în capitala Mali, aflată din 2012 sub amenințarea jihadistă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.