Bellu și Bitang nu mai sunt antrenorii lotului de gimnastică
Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a confirmat absența antrenorilor Octavian Bellu și Mariana Bitang de la apropiatele Mondiale de la Nanning (3-12 octombrie), după ce tehnicienii au solicitat o retragere, se speră temporară, de la conducerea lotului național feminin de gimnastică artistică.
‘Nu e o demisie scrisă, ei sunt într-o etapă în care simt nevoia să stea mai departe de lot. E adevărat însă că nu vor să participe la Mondiale. Asta este foarte clar și nu vor participa, nu sunt în delegație. Ei continuă să supravegheze, să supervizeze, să dea sfaturi, dar nu din poziția de antrenori coordonatori în acest moment. Vom pune pe cineva responsabil din staff-ul tehnic, dar antrenor coordonator de azi pe mâine, înainte de Mondiale, nu voi numi”, a declarat Adrian Stoica pentru AGERPRES.
Șeful FR de Gimnastică nu știe cât de lungă va fi absența celor reputați tehnicieni și nici nu este sigur dacă ei vor mai reveni la lotul olimpic: ”Nu știu și nu pot face preveziuni cât vor lipsi. Este vorba de voința personală a unor oameni. Oricâte eforturi am făcut cu toții, nu suntem capabili deocamdată să-i convingem să revină la sentimente mai bune. Va fi obligatoriu apoi să facem ceva, pentru că nu poate să rămână o oștire fără comandant. Nu am altă soluție decât de a aștepta să treacă Mondialele, așa cum vor trece, și o vom vedea după aceea. Este o problemă care este în discuție de mai multă vreme, însă federația internațională a publicat recent listele cu delegațiile participante și de aici s-a declanșat totul”.
Stoica susține că decizia celor doi antrenori nu are la bază o supărare sau un diferend cu cineva: ”Nu are nimeni nicio supărare pe nimeni. Cel puțin asta e declarativ, nu e vorba de supărări, ci pur și simplu o decizie pe care au luat-o ei”.
Bellu și Bitang au demisionat din Comitetul Olimpic și Sportiv Român în data de 30 mai, după ce Bellu a pierdut alegerile pentru președinția forului olimpic. Cei doi tehnicieni au supervizat apoi proiectul de revitalizare a gimnasticii artistice românești și nu au mai antrenat lotul național după Campionatele Europene din luna mai.