Licitația pentru manuale a fost fraudată
Federația Editorilor din România (FER) acuză Ministerul Educației Naționale în problema manualelor școlare și susține că oferte valabile au fost eliminate în mod ilegal în timpul procedurii de licitație prin interpretarea legislației, ministerul favorizând în același timp companiile declarate câștigătoare.
„Consiliul Național al Cercetării Științifice constată că Ministerul Educației, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare, a folosit în mod ilegal prevederi ale OMEN 5559 pentru a elimina oferte perfect valabile și a favorizat companiile declarate câștigătoare. Abateri pur tehnice, care nu afectau funcționalitatea aplicației digitale, au fost folosite drept pretext pentru respingerea majorității ofertelor. Se constată însă că, în aceleași proporții, aceste abateri s-au regăsit și în cazul ofertelor declarate câștigătoare. FER consideră acest fapt o dovadă evidentă de fraudare a licitației prin favorizarea companiilor declarate câștigătoare și poate pune la dispoziția presei rapoartele de evaluare care demonstrează acest fapt”, precizează FER într-un comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES.
FER solicită descalificarea ofertelor prezentate de SIVECO+Litera și, respectiv, CD Press, declarate inițial câștigătoare, motivând că acestea ar fi fost „desecretizate” și deja prezentate publicului larg.
„În aceste condiții, ele nu mai pot face obiectul unei reevaluări obiective în condiții egale cu celelalte oferte. FER constată că cei doi ofertanți au furat startul unei competiții corecte, inundând piața cu publicitate și oferte și prezentându-se școlilor și publicului larg înaintea finalizării procedurilor de licitație drept câștigători”, mai susțin reprezentanții FER.
Potrivit FER, anual, editurile de profil furnizează școlii românești milioane de exemplare de manuale la un preț mediu de 2,35 lei pe exemplar, acoperind peste 1.500 de titluri.
„Acest preț derizoriu, impus de MEN ulterior contractului-cadru, acoperă cu greu costurile de tipar, de transport și de drepturi de autori și în niciun caz nu poate produce profit. Din acest motiv, multe edituri au renunțat la a mai onora contractele de retipăriri. Cele care continuă o fac din respect pentru școala românească, pentru specialiștii din edituri și pentru autorii care prin eforturile lor au făcut posibilă producerea acestor mii de titluri”, afirmă editorii de carte școlară.
De asemenea, FER respinge acuzațiile privind interesul editurilor de a bloca modernizarea manualelor, indiferent de forma tipărită sau digitală.
„O asemenea afirmație este lipsită de sens. Deschiderea pieței de manuale școlare înseamnă o oportunitate pentru toate editurile de profil. Modernizarea manualelor nu poate fi făcută la inițiativa editurilor din motive legislative”, adăugă editorii.
Potrivit legislației în vigoare, se arată în comunicat, numai Ministerul Educației „are dreptul și obligația să declanșeze acțiunea” de selectare a unor noi manuale.
„FER nu solicită decât ca aceste selecții să aibă loc după un program rezonabil în privința timpului de elaborare a unui manual și în condiții de transparență și corectitudine”, se mai arată în comunicatul FER.