Medicii au reuşit să vindece un cancer de piele metastazat

Un nou cocktail de medicamente a permis dispariţia, în doar trei săptămâni, a unui melanom metastazat cu care fusese diagnosticată o pacientă în vârstă de 49 de ani.

Această reuşită medicală a fost anunţată de o echipă de cercetători din New York.

Pentru tratarea acelei paciente, medicii au combinat doi anticorpi: ipilimumab (principiul activ din medicamentul Yervoy, utilizat pentru tratarea melanomului avansat la adulţi) şi nivolumab (autorizat în Statele Unite sub numele Opdivo).

„Atunci când a revenit la control, după trei săptămâni, pentru o nouă doză de tratament, am putut să constatăm că tumoarea dispăruse. În locul ei rămăsese doar o cavitate”, afirmă autorii studiului, potrivit Adevarul.ro.

Femeia a fost primul pacient care a reacţionat atât de rapid la acel cocktail de medicamente.

Într-un articol publicat tot în The New England Journal of Medicine, oamenii de ştiinţă newyorkezi au precizat faptul că au comparat analizele pacienţilor trataţi cu acea combinaţie (ipilimumab şi nivolumab) cu datele provenind de la pacienţi trataţi cu ipilimumab şi un placebo.

Potrivit acestui studiu, 61% dintre pacienţii din primul grup au beneficiat de o reducere a tumorilor canceroase. În cel de-al doilea grup, acest procent a fost de 11%. De asemenea, doar pacienţii care au primit acel cocktail de medicamente au beneficiat de o dispariţie completă a melanomului (22% din totalul cazurilor).

Totuşi, această combinaţie de medicamente, ale căror efecte prezintă diferenţe mari de la un pacient la altul, provoacă efecte secundare importante, precum inflamaţii ale colonului, funcţionarea anormală a glandelor endocrine şi diaree, precizează sursa citată.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.