Mesajul lui Putin către occidentali

Rusia nu reprezintă o amenințare pentru Occident, a declarat președintele rus Vladimir Putin într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul italian Corriere della Sera, informează AFP.

„Vreau să vă spun că nu este cazul să vă fie frică de Rusia. Lumea s-a schimbat într-atât de mult încât oamenii de bun simț nu-și mai pot imagina astăzi un conflict militar de amploare. Avem alte lucruri de făcut, pot să vă asigur de acest lucru”, a declarat Putin, potrivit transcrierii oficiale publicate de Kremlin.

Președintele rus, care va vizita Italia săptămâna viitoare, a apreciat că „doar o persoană bolnavă și-ar putea imagina că Rusia va ataca din senin NATO”. „Țările membre ale NATO cheltuiesc de zece ori mai mult pentru apărare decât Rusia”, a continuat el, adăugând că SUA alocă cea mai mare sumă la nivel mondial pentru bugetul militar.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.