Ofițer estonian, inculpat pentru spionaj în Rusia

Ofițerul estonian, reținut de serviciile speciale ruse în septembrie anul trecut la frontiera estoniană și inculpat ulterior pentru spionaj, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pe teritoriul Rusiei, informează newsru.com.

Sentința în cazul lui Eston Kohver a fost dată miercuri de un tribunal din regiunea Pskov, situată în apropiere de granița cu Estonia, regiune unde, potrivit Moscovei, a fost reținut presupusul agent estonian.

Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) a anunțat la 5 septembrie anul trecut arestarea lui Kohver în regiunea Pskov, în timp ce acesta încerca să deruleze o operațiune de culegere de informații secrete.

FSB indica la acea dată că asupra lui au fost găsite un pistol, muniție, 5.000 de euro și „echipament special pentru înregistrări ilegale”, precum și „materiale destinate unei misiuni de spionaj”.

Parchetul estonian a anunțat în schimb că Eston Kohver a fost „capturat de necunoscuți veniți din Rusia, în timp ce el era de serviciu pe teritoriul estonian”, și „răpit cu forța, sub amenințarea armei”.

Comunitatea internațională a cerut eliberarea ofițerului estonian și a acuzat Rusia de încălcarea legilor internaționale și a principiului inviolabilității frontierelor. Parlamentul European declara în luna martie că Eston Kohver face obiectul unei ‘răpiri’, prin ‘încălcarea dreptului internațional’, și denunța reținerea lui ‘ilegală’ în Rusia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.