Festivalul „George Enescu”: 55 de concerte la TVR!
TVR a început maratonul cultural dedicat celui mai important eveniment muzical al anului, pe 19 august, la împlinirea a 134 de ani de la naşterea lui George Enescu, prin lansarea site-ului enescu.tvr.ro.
La ediţia din 2015, Festivalul Internaţional „George Enescu” va încânta publicul de la Bucureşti cu 55 de concerte, susţinute de-a lungul a 22 de zile. În calitate de coproducător, Televiziunea Română va transmite 51 de concerte, a căror durată totală va ajunge la nu mai puţin de 9.000 de minute.
Dintre acestea, 3.000 de minute vor fi difuzate exclusiv online, pe site-ul enescu.tvr.ro.
Pentru transmisia acestui eveniment, TVR a mobilizat o echipă completă, al cărei coordonator beneficiază de experienţa concertelor difuzate la ediţia precedentă.
Aproape toate canalele TVR vor transmite concertele Festivalului. Postului TVR 1, care va difuza spectacolul de deschidere, i se alătură TVR 2, TVR Internaţional şi TVR Moldova.
În acelaşi timp, în mediul online, pe lângă site-ul dedicat, concertele vor fi transmise şi pe portalul tvrplus.ro.