Posibilă întrevedere între Papa Francisc și Fidel Castro
O întrevedere este posibilă între Papa Francisc și Fidel Castro în cursul vizitei Suveranului Pontif la Havana, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, relatează AFP.
O întrevedere cu Fidel Castro este probabilă, chiar dacă nu este înscrisă pentru moment pe agenda vizitei’ Papei, care se va afla în Cuba de sâmbătă până marți, a declarat părintele Lombardi, în cursul unei conferințe de presă.
În cursul vizitei sale la Vatican, în primăvară, președintele cubanez Raul Castro a exprimat dorința fratelui său Fidel de a-l întâlni pe Papă, a explicat purtătorul de cuvânt.
Liderul revoluției cubaneze s-a întâlnit cu Papa Ioan Paul al II-lea în 1998 în cursul vizitei în Cuba efectuate de acesta. Și în cursul vizitei Papei Benedict al XVI-lea, în 2012, a avut loc o întrevedere cu Fidel Castro.
Pe de altă parte, părintele Lombardi a exclus posibilitatea unei întrevederi cu președintele rus Vladimir Putin în cursul vizitei pe care Papa o va efectua la sediul ONU, o eventualitate care, în opinia lui, a circulat în media și care a apărut dintr-o neînțelegere.