Elicopter NATO prăbușit în Afganistan. Cinci militari au murit!
Cinci membri ai forțelor NATO din Afganistan, între care doi militari din cadrul aviației britanice, și-au pierdut viața duminică în urma prăbușirii elicopterului la bordul căruia se aflau, relatează AFP, citând autorități afgane.
Elicopterul s-a prăbușit la aterizarea sa la Kabul, în zona cartierului general al coaliției Alianței Nord-Atlantice care oferă sprijin aerian armatei afgane. ‘Incidentul a provocat moartea a cinci membri ai (operațiunii) ‘Sprijin hotărât’ și alți cinci au fost răniți’, a indicat NATO într-un comunicat.
‘O anchetă a fost deschisă, dar noi putem confirma că acesta a fost un accident și nu rezultatul unui atac insurgent’, a subliniat mai târziu Ministerul britanic al Apărării, informează Agerpres.
Decesul celor doi soldați britanici ridică la 456 numărul militarilor britanici morți în Afganistan de când Marea Britanie a participat la invazia Afganistanului lansată de SUA în octombrie 2001. Naționalitatea celorlalte victime nu a fost dezvăluită și NATO a indicat că ține de responsabilitatea guvernelor țărilor de unde aceștia provin să difuzeze sau nu această informație.
Un convoi britanic a fost atacat duminică în centrul capitalei afgane Kabul. Trei civili afgani au fost răniți, dar nu au existat victime în rândul militarilor britanici.
Talibanii și-au intensificat atacurile împotriva forțelor guvernamentale afgane de când NATO și-a încheiat în decembrie misiunea sa de luptă în Afganistan.