12 membri ai PKK, uciși de armata turcă

Armata turcă a anunțat marți uciderea a 12 membri ai aripii armate a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) într-o operațiune aeriană purtată cu o zi în urmă la Yuksekova, în sud-estul țării, lângă frontiera cu Irakul, transmite DPA.

În aceeași operațiune a fost distrus un depozit de armament, precizează comunicatul armatei.

La rândul său, PKK a emis un comunicat în care confirmă că își menține angajamentul, anunțat sâmbătă, de a îngheța acțiunile militare împotriva Turciei, dacă nu vor avea loc provocări din partea Ankarei. ‘Cu toate acestea, forțele statului turc au continuat bombardamentele și operațiunile aeriene’, menționează comunicatul PKK.

Turcia a anunțat că a întreprins o serie de raiduri aeriene împotriva PKK, atât pe teritoriul țării, cât și în nordul Irakului, unde organizația kurdă deține baze.

Potrivit PKK, decizia sa de a opri atacurile armate survine în contextul viitoarelor alegeri legislative anticipate din Turcia, ce vor avea loc la 1 noiembrie.

Anunțul PKK a fost făcut chiar în ziua în care doi atentatori sinucigași au ucis 97 de persoane la un miting de pace pro-kurd la Ankara. Autoritățile turce consideră gruparea jihadistă Statul Islamic ca fiind principalul suspect în cazul dublului atentat sinucigaș.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.