Halep va fi antrenată de Darren Cahill și în 2016

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a confirmat, joi, pe contul său de Twitter, că va fi antrenată de australianul Darren Cahill și în 2016.

”Să fiu mai bună și mai puternică din 2016. Să vedem și dacă antrenorul @darren_cahill e de acord”, a scris Halep în rețeaua de socializare, informează Agerpres.

Halep, care a colaborat anul acesta cu Cahill, a câștigat trei titluri în 2015, la Shenzhen, Dubai și Indian Wells, acesta din urmă fiind cel mai important al carierei. De asemenea, a jucat finale la Toronto și Cincinnati, semifinale la Miami, US Open, Stuttgart și Roma, participând la Turneul Campioanelor.

Managerul Simonei, Virginia Ruzici, a confirmat și ea vestea, printr-un comunicat.

”Începând din luna ianuarie 2016, antrenorul personal al Simonei Halep va fi Darren Cahill. Antrenorul australian își va păstra și rolul de analist de tenis masculin pentru rețeaua americană de televiziune ESPN la turneele de Grand Slam, fără ca acest lucru să îl împiedice să o antreneze pe Simona full time”, precizează fosta mare jucătoare de tenis.

În ultimii ani, Simona Halep a mai colaborat cu Adrian Marcu, belgianul Wim Fissette, Victor Ioniță și Răzvan Sabău.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.