Un nou spital de arși va fi construit în București

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat duminică, la Parlament, că se analizează posibilitatea construirii unui nou spital de arși în București.

„Avem în vedere construirea unui nou spital de arși în București. Există o necesitate în acest moment. Analizăm acest lucru. În acest an (n.r. 2016 vom finaliza această analiză). Vorbim de un an, vorbim despre 12 luni”, a spus ministrul Patriciu Achimaș-Cadariu, care a fost prezent la Comisiile de buget-finanțe ale Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a reamintit că vor fi realizate, prin intermediul unui program cu Banca Mondială, patru centre de mari arși în țară.”Din banii programului Băncii Mondiale se vor construi centre de mari arși. În acest moment, vizăm patru centre în Iași, Târgu Mureș, Timișoara, București. În momentul în care spitalele regionale vor fi construite, ele vor cuprinde și centre pentru marii arși”, a mai spus ministrul Sănătății.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.