Jaf la o policlinică din Capitală
O policlinică din Capitală a ajuns ţinta unor hoţi care au furat aparatură electronică. Cel mai probabil, infractorii au intrat pe o fereastră lăsată deschisă şi au sustras bunurile din clădire.
Cadrele medicale care au venit dimineaţă la policlinică au constatat că din birouri lipsesc mai multe laptopuri. Au sunat imediat la poliţie, iar oamenii legii au început cercetările, potrivit România TV.
Au descoperit că hoţii au intrat pe un geam lăsat deschis la unul dintre birouri. Poliţiştii nu exclud acum posibilitatea ca hoţii să fi avut un complice în interior care să fi lăsat geamul deschis.
Secţia 13 de poliţie a demarat o anchetă. Pacienţii care aveau programări dimineaţă la policlinică au fost nevoiţi să aştepte până când a fost finalizată cercetarea la faţa locului. Potrivit unor surse, au fost furate trei laptopuri şi EKG-ul unităţii.