Prefectul de Caraș-Severin a demisionat

Prefectul județului Caraș-Severin, Nicolae Miu Ciobanu, a transmis, joi, că începând cu data de 1 februarie, "din respect față de Instituția Prefectului", a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, aprobarea demisiei sale din…

Un avion F-16 a căzut în Egipt

Armata egipteană a anunțat, în noaptea de miercuri spre joi, că unul din avioanele sale de luptă F-16 s-a prăbușit în timpul unui exercițiu aerian și că echipajul nu a supraviețuit."Un avion F-16 a căzut în timpul unui exercițiu,…

Trei companii vor să cumpere Oltchim

Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a primit trei scrisori de intenție pentru privatizare din partea unei companii din China și a două din România, au declarat, miercuri, reprezentanții companiei, în cadrul unei conferințe de…

Avalanșă de cutremure în Vrancea

Două cutremure în Vrancea şi unul în Marea Neagră, la graniţa cu Bulgaria, au avut loc miercuri seară. Cutremure succesive în Vrancea. Primul a avut o magnitudine de 3.1 şi s-a produs la o adâncime de 74 de kilometri în jurul orei 21,…

A murit Elena Negreanu!

Regizoarea şi actriţa Elena Negreanu, decana de vârstă a teatrului românesc şi personalitate marcantă a Societăţii Române de Radiodifuziune, a murit, miercuri, la vârsta de 97 de ani."Teatrul Naţional Radiofonic anunţă cu profund…