Categorie de navigare
Eveniment
Alarmant: Un ciclon se apropie de România!
Vremea se schimbă radical în zilele următoare, anunţă meteorologii, din cauza unui ciclon foarte activ care traversează Europa şi care a fost comparat de specialişti cu un uragan. Vântul va bate cu putere în zilele următoare, iar…
Regulamentul Senatului se modifică!
Senatorii demonstrează din nou că, dacă se vrea, se poate lua o decizie în foarte scurt timp. Mai puţin de jumătate de oră, de atât au avut nevoie senatorii din Comisia de Regulament pentru a modifica articolul de la care a pornit tot…
Nicușor Constantinescu, pus sub acuzare într-un nou dosar
Presedintele suspendat al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost pus sub acuzare de procurorii DNA intr-un nou dosar, pentru abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos…
Nou dosar penal pentru ginerele lui Băsescu, Radu Pricop
Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, este audiat la DNA. Acesta este acuzat într-un nou dosar, de complicitate la șantaj, în dosarul în care fiului fostului premier al Republicii Moldova, Sergiu Lucinschi, a fost reținut ieri noapte,…
Director al Transgaz, în conflict de interese
Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Radu Moldovan, fost director economic în cadrul Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz SA…
Hellvig acuză: S-a încercat atragerea SRI în jocuri politice!
Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că, pentru a-și putea îndeplini menirea de a proteja securitatea națională, SRI trebuie să rămână în afara oricăror jocuri politice.…
Un poliţist a lovit șapte maşini şi a fugit de la locul accidentului
Accident mai puţin obişnuit în oraşul Mioveni, din judeţul Argeş. Un poliţist a lovit nu mai puţin de şapte maşini după care, în loc să dea socoteală pentru ce a făcut, a dat bir cu fugiţii. Două persoane au fost rănite uşor. Poliţistul va…
Comandantul Forţelor Aliate din Europa, primit de Iohannis
Președintele Klaus Iohannis se întâlnește marți cu comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Philip M. Breedlove, informează Administrația Prezidențială.Potrivit Administrației Prezidențiale, întâlnirea va…
Gigi Becali află marți dacă va fi eliberat!
George Becali va afla marți dacă va fi eliberat condiționat din penitenciar, zi în care judecătorii Tribunalului Constanța vor judeca contestația procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia…
Sergiu Lucinschi, reținut de procurorii DNA
Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA. Sergiu Lucinschi a fost audiat, luni seară, într-un dosar în care este cercetat de procurori pentru…
