Hellvig acuză: S-a încercat atragerea SRI în jocuri politice!

0

Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că, pentru a-și putea îndeplini menirea de a proteja securitatea națională, SRI trebuie să rămână în afara oricăror jocuri politice. Hellvig a arătat că au existat în trecutul apropiat situații în care s-a încercat atragerea Serviciului în jocuri politice, dar nu a explicat care au fost exact acele situaţii. 

Noul şef al SRI, Eduard Hellvig, a vorbit despre presiunile politice asupra Serviciului şi a arătat că una dinte misiunile sale în fruntea serviciului este ca acesta să rămână în afara jocurilor din politică.

”Au existat în trecutul apropiat situații în care s-a încercat atragerea Serviciului în jocuri politice și e meritul echipei de profesioniști din SRI că a apărat neutralitatea politică a instituției. Așadar, putem constata că reforma profesională realizată în ultimii ani și-a dovedit valoarea. Eu cred că această reformă trebuie aprofundată în perioada următoare, astfel încât echidistanța politică a SRI să nu poată fi pusă vreodată sub semnul întrebării. Unul dintre principiile care mă ghidează este că un serviciu de informații al unei democrații consolidate nu are ce căuta în competiția politică. Pentru a-și putea îndeplini menirea de a proteja securitatea națională, SRI trebuie să rămână în afara oricăror jocuri politice și vă asigur că voi face tot ceea ce ține de mine în acest sens”, a spus Hellvig.

Hellvig a adăugat că, în madatul său, esențială este „consolidarea performanței la nivelul Serviciului și a valorilor care au făcut ca SRI să se bucure de încrederea opiniei publice și să fie perceput ca o instituție racordată provocărilor prezentului”: „Mă refer, în principal, la neutralitatea politică, discreția și eficiența instituțională”Fostul liberal a mai spus că a găsit la SRI „o echipă managerială și operativă solidă, care acționează în parametrii de performanță necesari îndeplinirii obiectivelor instituționale”

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.