Categorie de navigare
Eveniment
Trafic restricţionat la Pasajul Muncii
Traficul va fi restricţionat pe breteaua Pasajului Muncii, dinspre Dristor spre Piaţa Iancului, de joi până luni după-amiază, pentru lucrările la pasaj, informează Primăria Capitalei.În vederea continuării lucrărilor la reabilitarea…
Băsescu vrea să apere cibernetic Ucraina
Prezența unor aeronave de luptă ale statelor membre NATO pe teritoriul României și posibila participare a țării noastre ca stat coordonator în apărarea cibernetică a Ucrainei au fost temele discutate, miercuri, în ședința Consiliului Suprem…
Ponta: România a obținut cel mai important potofoliu, cel al dezvoltării regionale
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că, în urma negocierilor, România a obținut "cel mai important portofoliu posibil", cel al dezvoltării regionale, și a precizat că, după ce va primi înștiințarea oficială de la președintele Jean…
Completări de ultima oră la legislaţia rutieră
Şoferii care nu transportă copiii cu centură de siguranţă sau în dispozitive de fixare în scaune speciale omologate riscă să primească, de la sfârşitul lunii septembrie, patru sau cinci puncte de amendă, adică până la 450 de lei, conform…
Romeo Stavarache ”se delectează” în arest la domiciliu
Eliberările pe bandă rulantă continuă. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri eliberarea din arest preventiv a lui Romeo Stavarache, fostul primar al municipiului Bacău, urmând ca el să fie judecat în arest la domiciliu,…
Voiculescu vrea strămutarea dosarului ICA
Dan Voiculescu cere strămutarea contestației în dosarul ICA, informează B1 TV.Avocații lui Voiculescu au trimis o cerere la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca această contestație în anulare să fie strămutată la o altă Curte…
Ponta și Daciana au primit flori de la pionierii chinezi
Premierul Victor Ponta a mers, marţi, în China, cu un tren de mare viteză, între oraşele Beijing şi Tianjin, unde a vizitat o fabrică şi a avuta întâlniri cu autorităţile locale.Premierul a fost însoţit în deplasarea cu trenul de mare…
Palada nu va mai fi purtător de cuvânt al Guvernului
Premierul Ponta a decis ca Mirel Palada, consilier pentru strategii guvernamentale, să nu mai îndeplinească şi funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului, pentru aceasta urmând a fi desemnat un alt consilier al premierului, Corneliu…
Chirtoacă i-a rupt turta nepoatei lui Traian Băsescu
Sofia Anais a împlinit un an pe 1 septembrie, ziua în care s-au împlinit doi ani de la căsătoria Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu.Elena Băsescu a postat, marţi, pe Facebook fotografii de la sărbătorirea fiicei sale, care a avut loc în…
Nou cutremur în Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineață, la ora locală 5,57 (2,57 UTC), în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului /INFP/.Cutremurul a…
