Categorie de navigare
Eveniment
Numărul donatorilor de sânge, în creştere
Numărul donatorilor care s-au prezentat la centrele de transfuzii a fost, în numai trei zile, de 7.315, cu 38,73 la sută mai mulţi decât înaintea lansării campaniei, care va continua, a anunţat luni ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.…
Copos, patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I
Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, luni, pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana…
Încep probele scrise la Bacalaureatul de toamnă
Probele scrise de la bacalaureatul de toamnă încep luni cu examenul la limba şi literatura română, care va fi susţinut de peste 39.000 de candidaţi, pentru care au fost pregătite două tipuri de subiecte, pentru profilul umanist şi respectiv…
Căutările în cazul adolescentei dispărute în Retezat, extinse
Aproximativ 200 de jandarmi, salvamontişti, pompieri şi voluntari o cautau duminică, pentru a patra zi consecutiv, pe adolescenta de 14 dispărută în Parcul Naţional Retezat, cercetările fiind extinse în unităţi de cazare, gări, autogări şi…
Legea privind reducerea CAS, în sesiune extraordinară la Senat
Senatul, convocat în sesiune extraordinară, se va reuni, luni, în şedinţă de plen pentru a analiza cererea de reexaminare, transmisă Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu, cu privire la proiectul legislativ care reduce CAS…
Monica Macovei se “războieşte” cu vecinii
Monica Macovei, în război cu vecinii. Ultima dispută a avut loc sâmbătă seara, după ce candidata la preşedinţie a provocat o inundaţie în bloc. Macovei n-a vrut să stea de vorbă cu jurnaliştii, dar i-a fotografiat.Elena Bercea este…
Cod galben de instabilitate atmosferică pentru București
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă seară o atenționare nowcasting Cod Galben de instabilitate atmosferică pentru municipiul București, valabilă de la ora 18,40 până la 19,30.Potrivit meteorologilor, în Capitală,…
Global Village prezintă România autentică studenților străini
Un grup alcătuit din 60 de studenți străini experimentează la Constanța valorile autentice ale patrimoniului cultural și civilizației românești prin intermediul proiectului multicultural Global Village, derulat de AIESEC România…
IGPR: Nicio persoană nu și-a pierdut viața în accidente rutiere pe DN1
Instalarea pasarelelor pietonale, a semafoarelor inteligente și a separatoarelor de sens pe DN1, tronsonul Comarnic-Azuga-Bușteni, au dus la reducerea numărului accidentelor rutiere grave, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General…
Cutremur de 4,6 pe Richter, în zona Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter a avut loc, duminică, la ora 07.12 minute și 49 de secunde, în zona Vrancea, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului.
Seismul s-a produs la o adâncime de 147 de…
