Tribunalul Bucureşti amână fuziunea dintre PNL şi PDL

0

 Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat luni judecarea cererii privind fuziunea prin contopire dintre Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat Liberal, informează Agerpres.

Cele două formaţiuni au fost reprezentate în instanţă de Cristina Trăilă, care a depus dovada de achitare a taxei judiciare de timbru şi anunţul publicat într-un ziar central de mare tiraj cu privire la contopirea celor două partide. Trăilă a cerut amânarea procesului, solicitând ca acest dosar să fie conexat la un alt dosar, care are ca obiect o cerere de fuziune prin absorbţie între PDL şi Forţa Civică, proces care are următorul termen de judecată pe 1 octombrie.

La ieşirea din sala de judecată, Cristina Trăilă a declarat că a transmis duminică Biroului Electoral Central o cerere de înregistrare a Alianţei Creştin-Liberale iar în luna octombrie se va da o decizie de către instanţă şi cu privire la crearea noului PNL.

Reprezentanţii PDL şi PNL au aprobat pe 26 iulie, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire şi statutul noului partid iar pe 5 august au depus documentele la Tribunalul Bucureşti.

Protocolul prevede că numele noului partid va fi Partidul Naţional Liberal, cu denumirea prescurtată PNL, alegerile interne urmând să se desfăşoare pe baza statutului noii formaţiuni începând cu 1 ianuarie 2017. Semnul permanent al partidului este o săgeată într-un cerc format din 12 stele, sub care se află prescurtarea PNL, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colţuri rotunjite, acesta fiind şi semnul electoral al noului partid.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.