Birchall sare la gâtul lui Băsescu
Afirmațiile președintelui Traian Băsescu referitoare la consultanții americani „sunt puerile și, dacă există cineva care nu are habar cum gândesc românii și ce se întâmplă în România, acela este chiar șeful statului”, consideră Înaltul reprezentant al Primului Ministru pe afaceri europene și parteneriat cu SUA, deputata PSD Ana Birchall.
Fără să se dezmintă, Traian Băsescu dă dovadă, din nou, de ipocrizie prin atacuri gratuite la adresa unor oameni de care habar nu are, pe care nu-i cunoaște. Să spui că americanii, consultanți politici, nu au habar ce gândesc românii, când tu, președintele României, ai primit o palmă aspră, prin 7,4 milioane de voturi pentru suspendarea din funcție, este pur și simplu ridicol”, afirmă Ana Birchall, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
În opinia sa, „atacul lui Băsescu la adresa americanilor este iresponsabil”.
„Îi aduc aminte președintelui că România și Statele Unite ale Americii sunt parteneri strategici și că atacurile la adresa profesioniștilor americani care au contribuit definitoriu la alegerea lui Barack Obama în funcția de președinte al Americii sunt provocatoare, inutile și gratuite’, susține Ana Birchall.
Deputata PSD apreciază că președintele trăiește „într-o realitate paralelă cu România”.
„În 2010, Băsescu ‘a crezut’ că românii vor să renunțe la 25% din venituri și că pensionarii sunt de acord să li se impoziteze pensiile. În 2012, Băsescu ‘a crezut’ că românii vor vota împotriva suspendării sale din funcție. Este evident că în ambele cazuri s-a înșelat și realitatea crudă l-a izbit direct în față. Știu că Mitch Stewart este un consultant politic care a demonstrat în cariera sa că este un profesionist foarte bun, în primul rând prin rezultatele obținute. Prim afirmațiile sale defăimătoare, Traian Băsescu nu îl jignește numai pe domnul Stewart, îl jignește și pe Barack Obama, care a câștigat prezidențialele din 2008 și cu ajutorul consultantului american, pe care îl desconsideră azi Băsescu, cât și pe Hillary Clinton, prima femeie cu șanse reale să devină președintele SUA, care, de asemenea, din 2013 colaborează cu Mitch Stewart’, conchide, în comunicatul de miercuri, deputata PSD, Ana Birchall.
Șeful statului a comentat marți seara, la B1 tv, pe marginea faptului că strategul american Mitch Stewart ar fi propus suspendarea sa din funcție.
”Americanii au capacitate de a face o poză foarte bună a situației numerice. Au un sistem de analiză sociologică foarte complicat și mult mai precis decât ai noștri, când trebuie să vină la interpretarea datelor în așa fel încât ele să răspundă la ce așteaptă populația sunt catastrofali. Vă asigur că știu ce înseamnă să lucrezi cu consultant american, cine utilizează message box-ul lor și planul lor de acțiuni nu se oprește decât cu capul direct în gard. (…) dacă Victor Ponta s-a dat pe mâna unui astfel de strateg de la americani și în partea de mesaj eu spun un lucru pe care nu ar trebui să i-l spun, de la americani trebuie să iei doar cifrele și atât, iar acțiunea să o hotărăști tu pentru că americanii habar n-au cum gândesc românii și nu înțeleg modul în care raționează”, a afirmat președintele Băsescu.