Lăzăroiu va vota cu Macovei, nu cu Udrea
Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a anunţat pe Facebook că va vota la alegerile prezidenţiale cu Monica Macovei, el arătând că, dacă aceasta ar câştiga alegerile, ar fi un început de schimbare în clasa politică.
Sebastian Lăzăroiu nu este singurul apropiat al lui Traian Băsescu care îşi anunţă susţinerea pentru un alt candidat decât cel sprijinit de şeful statului, liderul PMP Elena Udrea, informează Mediafax. Astfel, în urmă cu o zi, Marian Preda, decan al Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti şi fost preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară a anunţat, printr-un mesaj video postat pe Facebook, că o va susţine pe Monica Macovei în cursa prezidenţială.
Sebastian Lăzăroiu precizează în postarea sa că, pentru a clarifica poziţia sa la aceste alegeri, anunţă că o va vota pe Monica Macovei.”Respect opţiunile voastre, ne certăm cu argumente când vreţi. Argumentul meu este de ordin raţional. Dacă Monica Macovei ar câştiga aceste alegeri prezidenţiale, ar fi un început de schimbare în clasa politică. Pentru că oamenii politici, ca orice altă «specie», imită modelul de succes”, afirmă Lăzăroiu.
El mai arată că dacă Macovei ar câştiga alegerile, atunci „mulţi vor încerca să îi urmeze exemplul, adică să fie integri, să lase ceva în urma lor şi să se lupte pentru ceea ce cred”. „Unii votează pentru cel care cred ei că va câştiga, eu votez pentru cel care cred eu că trebuie să câştige. Monica Macovei nu e perfectă, nici eu nu sunt”, se mai precizează în postare.
Sebastian Lăzăroiu a fost consilier prezidenţial între anii 2007 si 2011. În 2012, a revenit la Cotroceni, şi a demisionat în momentul suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Revenit, după eşecul referendumului de demitere, la Palatul Cotroceni, Lăzăroiu a fost eliberat din funcţie de preşedintele Băsescu, în luna ianuarie 2014, împreună cu Daniel Funeriu, Virgil Păunescu, Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca. Lăzăroiu este membru al Fundaţiei Mişcarea Populară.
Preşedintele Traian Băsescu, care şi-a anunţat susţinerea pentru candidatul Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, declara, marţi seară, într-un interviu, la B1, despre Monica Macovei, arătând că a fost „necinstită când s-a dus să facă sluj la Blaga şi acum i-a întors spatele, fără să respire”.
Preşedintele a arătat că Macovei a fost „necinstită” faţă de el, în declaraţiile despre numirile de procurori şefi şi adjuncţi la DNA.
„Acum (…) aveţi explicaţia de ce, când am putut, nu am mai pus-o ministru al Justiţiei, pentru că a plecat odată cu scoaterea PDL de la guvernare, în 2007, de către Tăriceanu, şi în 2009, când am putut să punem din nou un guvern PDL, nu am mai invitat-o. Are carenţe consistente şi trebuie să te uiţi sub poleială”, a mai comentat Traian Băsescu.