ÎPS Teodosie, acuzat de DNA de luare de mită și fals intelectual

0

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a venit vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat de procurori pentru a fi audiat într-un dosar.

Înalt Preasfinţitul Teodosie a ajuns la sediul DNA în jurul orei 11.10, fiind însoţit de un preot. Arhiepiscopul Tomisului nu a dorit să spună pentru ce a fost citat de procurori şi a refuzat să spună dacă a dat declaraţii în calitate de martor sau de suspect.

În iulie 2009, IPS Teodosie a fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar deschis în urma unei investigaţii jurnalistice, care a relevat anumite practici în modul de înscriere la Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. Dosarul a ajuns la Parchetul instanţei supreme de la Parchetul Tribunalului Constanţa, după ce Arhiepiscopia Tomisului a confirmat că ierarhul face parte din înaltul cler al BOR, astfel că atrage competenţa procurorilor PICCJ de investigare a acuzaţilor ce i-au fost aduse lui IPS Teodosie.

Ulterior, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală faţă de IPS Teodosie, pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual, iar faţă de preoţii Bogdan Chiriluţă şi Emil Brăescu, inspectorul Biroului Catehizare, pentru complicitate la luare de mită şi, respectiv, pentru fals intelectual.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.