Daniel Morar rămâne judecător la CCR

Share:

 Curtea Constituţională a admis sesizarea de neconstituţionalitate ridicată de către Administraţia Prezidenţială, prin care aceasta contesta dreptul Asociaţiei Magistraţilor din România de a ataca în instanţă decretul prezidenţial de numire al lui Daniel Morar ca judecător la Curtea Constituţională.

Surse oficiale au declarat că judecătorii constituţionali au respins contestaţia PNL privind OUG 45/2014 pentru alegerile prezidenţiale. ”OUG este constituţională în integralitate”, au adăugat sursele citate.

Liberalii anunţau pe 21 august că le-a fost admisă de Curtea de Apel Bucureşti solicitarea depusă în numele PNL de preşedintele partidului, Klaus Iohannis, privind sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu ordonanţa de urgenţă care modifică legea de organizare a alegerilor prezidenţiale.

Liberalii precizau că, din punctul lor de vedere, „există serioase suspiciuni că modificările adoptate prin OUG 45/2014 favorizează frauda electorală”.

La începutul lunii iunie, Klaus Iohannis, în numele PNL, a dat în judecată Guvernul solicitând anularea Ordonanţei de urgenţă 45 din 2014, care modifică legislaţia privind organizarea alegerilor prezidenţiale, arătând că aceste modificări ar duce la o fraudă electorală masivă, favorizând votul multiplu.”Nu poate Guvernul, cu un candidat la preşedinţie, cu puţine zile înainte de alegeri, să modifice legislaţia care se referă la aceste alegeri. Victor Ponta, prin instrumentele guvernamentale şi-ar crea un avantaj competiţional şi acest lucru îl considerăm, nu numai noi, ci şi Comisia de la Veneţia, inacceptabil. Am formulat astfel o solicitare de chemare în judecată a Guvernului, în care am invocat excepţia de neconstituţionalitate şi credem că instanţa va trimite la Curtea Constituţională ordonanţa, de unde vom avea un răspuns tranşant”, spunea atunci Iohannis.

El susţinea că, dacă rămâne aşa ordonanţa, se creează premisa unei fraude electorale masive, favorizându-se votul multiplu.

Iohannis spunea că Guvernul schimbă în această ordonanţă un articol din lege, introducând posibilitatea de a se vota oriunde în ţară, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere, ceea ce încurajează votul multiplu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.