Rus trimite Corpul de Control la Tarom
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, va trimite Corpul de Control la TAROM după ce sindicatele din companie au sesizat, în cadrul întâlnirii de marți de la sediul ministerului, un management defectuos, au declarat pentru Agerpres surse din Ministerul Transporturilor.
Pe de altă parte, reprezentanții sindicatelor TAROM s-au angajat marți, în cadrul întâlnirii cu Ioan Rus, să respecte orarul de zbor până luni, când va avea loc o nouă întâlnire cu șeful de la Transporturi.
‘Ministrul Transporturilor a spus că va trimite Corpul de Control la TAROM pentru că sindicatele au sesizat un management defectuos. Până luni se mai poartă discuții. S-a format o comisie cu reprezentanți de la Ministerul Transporturilor, de la sindicate și din companie, care să găsească soluții pentru deblocarea situației de la TAROM urmând ca luni aceste soluții să fie prezentate ministrului Transporturilor. Reprezentanții sindicatului s-au angajat să asigure cursele până luni când va fi o nouă întâlnire (cu ministrul — n.r.)’, au precizat sursele citate.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a convocat, marți, la sediul instituției, conducerea TAROM și reprezentanții sindicatelor din companie pentru deblocarea situației apărută la nivelul operatorului aerian care se confruntă cu o lipsă a personalului navigant apt de zbor.
Ioan Rus a solicitat luni celor două părți implicate să urgenteze procedura de negociere pentru ca pasagerii să nu aibă de suferit și atrage atenția că soluțiile se pot găsi doar într-un cadru instituțional adecvat, nu de pe poziții de forță.
Greva spontană a piloților de la TAROM s-a declanșat duminică, zi în care au fost înregistrate 12 curse întârziate și două zboruri anulate. De asemenea, în cursul zilei de luni, șapte zboruri ale companiei au fost anulate.
În context, Octavian Iosif, prim — vicepreședintele Federației Naționale a Sindicatelor din Aeroporturi (FNSA), a declarat luni, pentru AGERPRES, că situația creată la TAROM, prin anularea mai multor zboruri ale companiei, nu reprezintă consecința unor acțiuni sindicale, fiind vorba doar despre ‘o stare de inaptitudine a unor colegi piloți’.
‘În cazul curselor anulate astăzi (luni — n. r.), vorbim despre o stare de inaptitudine a unor colegi piloți, determinată de afectarea stării de sănătate a acestora. Așadar, nu este vorba de acțiuni sindicale’, a afirmat Octavian Iosif.
În altă ordine de idei, Iosif a informat că federația pe care o reprezintă a contestat înregistrarea Contractului Colectiv de Muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).
‘În cazul în care Contractul Colectiv de Muncă va fi înregistrat la ITM fără să fi fost semnat în prealabil de personalul navigant, atunci vom vedea ce facem mai departe. Este posibil să se ajungă și la declanșarea unui conflict de muncă’, a precizat prim — vicepreședintele FNSA.