Cultivarea și îngrijirea plantelor benefică pentru bolnavii de Alzheimer

Share:

Cultivarea și îngrijirea plantelor poate avea efecte pozitive asupra persoanelor suferind de Alzheimer, informează publicația passionsante.be duminică, 21 septembrie, când în întreaga lume se marchează Ziua Internațională de luptă contra maladiei Alzheimer.

Potrivit unei cercetări realizate de specialiști de la universitatea britanică din Exeter, apărut în revista ‘Journal of the American Medical Directors Association’, grădinăritul poate fi extrem de util pentru cei afectați de Alzheimer sau alt tip de demență. Datele procesate au provenit din aproximativ 20 de studii care au analizat legătura directă sau indirectă între această boală și cultivarea plantelor. Au fost analizați doar pacienți aflați în instituții specializate pentru îngrijirea acestui tip de bolnavi.

În opinia cercetătorilor, impactul pozitiv asupra celor bolnavi de Alzheimer este explicat prin faptul că activitățile din grădină implică mișcare fizică și reduc gradul de agitație, favorizând chiar relaxarea. Totodată, cultivarea plantelor stimulează memoria și interacțiunea cu oamenii din jur și crește starea de bine nu numai a pacienților, ci și a membrilor familiilor lor și a personalului sanitar care îi îngrijește.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.